Vedeta care a învins cancerul cu un leac banal. Medicii îi mai dădeau cinci ani de trăit

Candice-Marie Fox (31 de ani) a aflat că are 20 de tumori în corp, iar medicii îi mai dădeau cel mult cinci ani de trăit. Ea susţine că s-a vindecat cu trei porţii de ananas pe zi.
Alina Costache
18 apr. 2015, 19:49
Vedeta care a învins cancerul cu un leac banal. Medicii îi mai dădeau cinci ani de trăit

Acum trei ani, Candice-Marie Fox avea întâlnire cu moartea. Destinul său fusese deja ştampilat cu această sentinţă absurdă, nemiloasă şi implacabilă: cancer. A trecut prin toate fazele prin care trece un om osândit – panică, revoltă, îndârjire, speranţă, dezdăndejde. Finalmente, după mai multe operaţii prin care i-au fost extirpate 20 de tumori, a aflat că avea o formă foarte agresivă de cancer tiroidian, care se extindea galopant. Orice ar fi făcut, tânăra britanică era cu un pas în urma duşmanului perfid care îi invadase corpul. 

Markerii ei tumorali, care reflectă numărul celulelor canceroase, sunt sub nivelul normal de doi aniMark Simon, director la Institutul Cercetare Nutrițională și Oncologică din California

Când medicii i-au spus că mai are maximum cinci ani de trăit, ea a avut de făcut o alegere cruntă: să cedeze şi să-şi accepte soarta sau să încerce ceva nebunesc, în speranţa unui miracol. Oricum nu mai avea nimic de pierdut, aşa că a socotit că nu trebuie să nu se predea. Nu atunci. Nu aşa.

Tânăra britanică a renunţat la chimioterapie, deşi tratamentul i-ar fi prelungit viaţa; ea crede că e o otravă care i-a ucis mai mulţi prieteni. A schimbat radical abordarea asupra bolii şi s-a gândit că ar trebui să încerce să lovească doar celulele canceroase, nu şi pe cele sănătoase. Şi-a creat un regim pe care l-a respectat cu sfinţenie, bazat pe consumul de ananas, de trei ori pe zi, dar şi pe foarte multe fructe – grapefruits, lămâi, mere, kiwi şi banane. 

Aceste fructe, în special ananasul, conţin un amestec de enzime, bromelaină, care inhibă dezvoltarea cancerului, despre care unii cercetători cred că au capacitatea de a „roade” tumorile, notează ziarul britanic Daily Mail, care a prezentat cazul tinerei britanice.

Fostul model a eliminat tot ce era toxic în viaţa ei, renunţând la alcool, carne şi chiar la soţul său, iar acum susţine că în mai puţin de şase luni cancerul ei, diagnosticat în stadiul patru, este aproape vindecat. Potrivit ziarului citat, medicii au confirmat că ea nu mai are tumori în organism. Fox, care acum lucrează în marketing, a lansat un site pentru a-i încuraja şi pe alţii să preia controlul asupra sănătăţii lor. 

„Mi-am schimbat complet viziunea asupra vieţii. În loc să trăiesc pentru petreceri şi pentru weekenduri sau să muncesc şi să fac acelaşi lucru mereu, mi-am schimbat toată optica. Am decis să trăiesc pentru mine şi să iubesc viaţa aşa cum e. Pare ceva departe de normal, dar este singurul mod în care pot trăi şi a mers. Am aruncat tot ce era toxic şi am devenit atât de recunoscătoare vieţii”, a spus ea pentru Daily Mail. 

„Am scăpat de tumori oprindu-le şi înfometându-le, cu ajutorul ştiinţei pure a mâncării. Cu ananas, kiwi, papaya – am aflat că bromelaina conţine o proteină care combate cancerul. Produsele animale conţin o proteină care hrăneşte cancerul, iar când mâncam carne corpul meu nu se putea curăţa, pentru că toată energia era consumată pentru digestia mâncării. Dar dacă mâncam o cantitate mare de fructe la fiecare masă, distrugeam cancerul, iar în şase luni boala a dispărut”, a explicat ea, precizând că nu mai are tumori în organism.

Mai multe detalii pe eva.ro

DailyBusiness
Câți bani a câștigat Cristela în 2024. Cu ce afaceri se ocupă soția lui Călin Georgescu
Spynews
Cod galben de caniculă emis de ANM pentru 26 de județe! Mercurul din termometre va urca până la 36 de grade
Bzi.ro
Andreea Esca și-a făcut talentul la ziua Loredanei Groza! A luat microfonul în mână și a făcut senzație
Fanatik.ro
Cum a fost descoperită „Griselda de România” spânzurată. Detalii şoc despre sinuciderea traficantei din clanul Marsilia
Capital.ro
Se confiscă toți banii. Bancnotele pe care trebuie să le eviți în România. NU le mai folosi
Playtech.ro
Cât a ajuns să coste instalarea unui aer condiționat. Prețurile au explodat în iunie
DailyBusiness
Bacalaureat 2025: A început proba la Limba română pentru peste 100.000 de elevi
Adevarul
Primul lider din istorie care vorbește oficial despre ieșirea țării sale din NATO: „Neutralitatea ar putea fi mai bună”
wowbiz.ro
L-am găsit pe Irinel Columbeanu! Am aflat adevărul despre „dispariția” fostului afacerist. Ce se întâmplă, de fapt | EXCLUSIV
Spynews
Lino Golden și soția lui, Delia, s-au despărțit? Semnele care arată că cei doi foști concurenți de la Power Couple au probleme în relație
Spynews
De ce este considerat un erou pilotul avionului prăbușit în India. Cum ar fi reușit să evite cu prețul vieții o catastrofă
Evz.ro
Amendă pentru un sandviș. Reguli noi pentru cei care preferă călătoriile cu trenul
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
FOTO. Un nou cuplu controversat. Ea e psihologă de 26 de ani, iar el e un milionar de 64 de ani
kanald.ro
O femeie a murit împreună cu instructorul ei, după un salt cu parașuta. Iubitul Belindei a asistat neputincios la întreaga tragedie
Cancan.ro
S-a sinucis Elena Marsilia! A fost găsită moartă, în penitenciar
Playsport.ro
Diplomat român bătut în Rusia și evacuat de urgență. FSB este principalul...
Capital.ro
Nu scapi de ANAF nici pe șosele. Șoferii din România, filmați și verificați. Fiscul află tot în timp real
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Cum arată acum Mariana Bitang, la 62 de ani! Apariție rarisimă a „Doamnei de Aur” a gimnasticii românești
stirilekanald.ro
Profesoară de 30 de ani, arestată după ce a sedus un elev de 15 ani! Ar fi întreținut relații intime cu minorul chiar în incinta școlii
Ce dezvaluie despre tine purtarea gentii pe diagonala? Siguranta sau independenta
MediaFlux
Doliu în fotbalul mondial! A murit un jucător de legendă
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Începe Programul Rabla 2025: cum te poți înscrie și câți bani poți obține