Cariera lui Ciprian Marica, în pericol de a se încheia prematur. Fotbalistul va fi din nou operat

Ciprian Marica nu a mai jucat din data de 13 martie, când a prins ultimele 25 de minute ale partidei pe care Konyaspor a câştigat-o acasă, scor 2-1, cu Kasimpasa. De atunci atacantul a acuzat probleme medicale, iar luni va fi supus unei noi intervenţii chirurgicale.
Daniel Spătaru
20 apr. 2015, 07:37
Cariera lui Ciprian Marica, în pericol de a se încheia prematur. Fotbalistul va fi din nou operat

Ciprian Marica a mai fost operat la meniscul genunchiului drept în luna octombrie şi, deşi se părea că recuperarea a decurs bine, problemele fotbalistului nu au dispărut. Potrivit digisport.ro, jucătorul de 29 de ani va suferi luni o nouă intervenţie chirurgicală la genunchiul drept şi, în cazul în care recuperarea nu va decurge bine, cariera sa riscă să se încheie prematur.

Citeşte şi Torje şi Marica, la un pas de bătaie. S-au certat din cauza unei femei, acum nu-şi mai vorbesc

De altfel, din cauza accidentărilor repetate, Marica a jucat doar opt meciuri, în toate competiţiile, pentru Konyaspor, formaţie la care s-a transferat în vara anului trecut, de la Getafe. Anul acesta el a marcat un singur gol, în luna februarie, în înfrângerea suferită în Cupă, scor 1-4, cu Galatasaray.

DailyBusiness
Ciprian Ciucu, declarație misterioasă în timpul votării: „Nu pot să spun de ce mă bucur”
Spynews
Bomba momentului în televiziune! Diana Bart semnează cu Antena Stars?!? Cum a fost surprinsă de paparazzii Spynews.ro
Fanatik.ro
Omul care s-a văzut cu Dan Petrescu, noi detalii despre starea lui de sănătate: „Nu a putut să mănânce”
Capital.ro
Doliu în lumea muzicii și filmului. S-a stins un mare artist. A fost de neegalat
Playtech.ro
Ce înseamnă gradul II de invaliditate. Lista problemelor pentru care primeşti ajutor de la stat
Adevarul
Obiectul misterios descoperit în colonul unui pacient. Medic chirurg: „M-a înțepat în deget, m-a făcut să îngheț”
wowbiz.ro
Vești de ultimă oră despre starea lui Dan Petrescu. Fiicele lui au venit de urgență în țară: „A slăbit 30 de kilograme”
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Incredibil cum a reușit un turist dornic să vadă târgul de Crăciun din Craiova să ajungă, din greșeală, în Polonia: „Am căutat zboruri...”
iamsport.ro
ȘOCANT! MM Stoica l-a dat afară de la FCSB după ce l-a prins că sifonează informații din club: 'Atât de mare era obsesia'
MediaFlux
Cerere crescută pentru consultații de psihiatrie în România. Problemele psihice, în top 3 afecțiuni pentru care românii merg la medic DATE EXCLUSIVE
stirilekanald.ro
VIDEO El este bărbatul găsit carbonizat într-o mașină din Oradea. Polițiștii iau în calcul varianta sinuciderii
Cum a murit, de fapt, fiul lui Florin Călinescu