STUDIU: Care sunt ţările cu cea mai cenzurată presă din lume

Eritreea și Coreea de Nord se află pe primele două poziții ale clasamentului țărilor cu cea mai cenzurată presă din lume, relevă un studiu realizat de Comitetul pentru Protecția Jurnaliștilor (CPJ, cu sediul la New York), transmite marți DPA.
Alina Costache
21 apr. 2015, 16:04
STUDIU: Care sunt ţările cu cea mai cenzurată presă din lume

Arabia Saudită, Etiopia, Azerbaidjan, Vietnam, Iran, China, Myanmar și Cuba completează primele zece poziții ale acestui clasament negativ caracterizat de hărțuirea jurnaliștilor și cenzura internetului, potrivit Agerpres.

Studiul, care face parte dintr-un raport pe 2014 ce va fi publicat integral pe 27 aprilie, ia în calcul mai multe criterii, printre care absența presei private sau independente, blocarea website-urilor, restricții asupra înregistrării electronice de către jurnaliști, restricții asupra libertății de mișcare a jurnaliștilor, bruierea transmisiunilor posturilor străine de radio și TV și blocarea corespondenților de presă străini.

În Eritreea, mulți jurnaliști au părăsit țara din cauza riscului de a fi încarcerați. Cel puțin 23 de jurnaliști sunt în detenție fără a fi fost puși sub acuzare, relevă raportul CPJ.

Potrivit acestuia, la Phenian, regimul condus de Kim Jong-un practică pe scară largă limitarea accesului la internet și controlul asupra producerii și a diseminării tuturor relatărilor de presă din țară. Articolul 53 al constituției nord-coreene prevede libertatea presei, dar cu un birou al agenției Associated Press localizat în sediul de la Phenian al Agenției centrale de presă nord-coreene (KCNA) și cu un mic corp de presă străin din țări cu aceleași orientări politice accesul la surse de știri independente este extrem de limitat. Conținutul aproape integral al celor 12 principale ziare și 20 de periodice din Coreea de Nord se concentrează pe declarațiile și activitățile conducerii politice a țării.

În Azerbaidjan, unde președintele Ilham Aliev se află la putere din octombrie 2003, principala sursă de informație este reprezentată de posturile de radio, care sunt deținute și controlate de stat sau de apropiați ai administrației de stat. Posturile străine sunt îngrădite sau semnalul lor prin satelit este bruiat. Site-urile de știri și social media sunt blocate în mod arbitrar, iar cel puțin 10 jurnaliști și bloggeri, printre care reputata jurnalistă Khadija Ismailova, se află în închisorile azere. Mai mulți jurnaliști critici la adresa guvernului au părăsit țara în 2014, iar cei care au rămas sunt ținta atacurilor și a hărțuirilor, nu au voie să călătorească sau sunt inculpați pe baza unor acuzații fabricate, mai menționează CPJ.

Studiul mai relevă că în Vietnam, unde premierul Nguyen Tan Dung este la putere din 2006, guvernul nu permite tipărirea vreunei publicații private sau posturi de radio și TV private. Bloggerii independenți care relatează despre chestiuni sensibile se confruntă cu persecuții sub forma atacurilor pe stradă, arestărilor arbitrare și sentințelor la închisoare grea pentru acuzații de ”acțiuni contra statului”.

În 2014, cel puțin 16 jurnaliști erau întemnițați în Vietnam. Autoritățile vietnameze blochează accesul la website-uri critice la adresa guvernului, printre care blogul Danlambao, care scrie despre politică, drepturile omului și disputele cu China. În septembrie 2013, o nouă lege a extins cenzura la platformele social media, considerându-se ilegală postarea oricărui material, inclusiv articole din presa străină, considerate că „se opun statului” sau ”fac rău securității naționale”.

Pentru mai mult de un deceniu, China s-a aflat printre cele trei țări cu cei mai mulți jurnaliști încarcerați din lume. Documentul 9, un raport secret datat din 22 aprilie 2014, din care au apărut fragmente în mediul online și în presa internațională, a inclus dispoziția de a „combate șapte pericole politice” și a respins conceptul de ”valori universale” și promovarea ”viziunii Occidentului despre media”. La finalul lui noiembrie 2014, Xu Xiao, poet și jurnalist la revista Caixin, a fost arestat sub bănuiala de ”periclitare a securității naționale” — menționează Comitetul pentru Protecția Jurnaliștilor.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Mama Mihaelei Rădulescu s-a stins din viață! Vedeta a revenit de urgență în România
Fanatik.ro
Ce s-a ales de fostul jucător căruia Gigi Becali îi interzisese să mai dribleze la FCSB. Astăzi, a ajuns să spele mașinile bogaților
Capital.ro
Mihai Gâdea provoacă valuri în televiziune. Scandalul ar fi fost unul național: S-a încercat să fiu cumpărat cu geanta de bani
Playtech.ro
Programul supermarketurilor de Crăciun. Ce magazine sunt deschise pe 24, 25 și 26 decembrie
Adevarul
Val de concedieri la o fabrică din România, imediat după Sărbători
wowbiz.ro
Veștile de care românii se temeau! Legea tocmai a fost publicată în Monitorul Oficial. Taxele și impozitele vor exploda începând cu ianuarie 2026
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
BREAKING NEWS Un avion s-a prăbușit pe un aeroport din SUA! Nu există supraviețuitori
iamsport.ro
A fost bairam! Supărarea ține puțin în Oltenia: jucătorii au aruncat cu bani în lăutari după eșecul din Conference League
MediaFlux
Bonus pentru românii care și-au plătit impozitele la timp. Anunțul Ministerului Finanțelor
stirilekanald.ro
Profesoară de 31 de ani, înjunghiată mortal de un elev din clasa a VIII-a! Un copil de numai 4 anișori a rămas acum orfan
DOLIU! A MURIT! PEPE „drum bun printre stele”… vestea a venit ca un trăznet