VICTOR PONTA, la Strasbourg: Aveam emoţii că Opoziţia nu va depune moţiunea. Foarte bine, să depună!

Premierul Victor Ponta a declarat, marți, că este dreptul constituțional al Opoziției să depună moțiune de cenzură, însă a atras atenția că sunt mai multe "proiecte esențiale" care trebuie adoptate de Parlament în actuala sesiune.
Ionela Marcu
28 apr. 2015, 13:12
VICTOR PONTA, la Strasbourg: Aveam emoţii că Opoziţia nu va depune moţiunea. Foarte bine, să depună!

Premierul Victor Ponta efectuează marți o vizită de lucru la Strasbourg. În prima parte a zilei, șeful Executivului a avut întrevederi cu prim-vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, și cu comisarii europeni Vera Jourova (Justiție, consumatori și egalitate de gen) și Margrethe Vestager (Concurență).

„Aveam emoții că nu vor depune o dată moțiunea. Foarte bine, să depună! E dreptul constituțional al Opoziției, o sesiune parlamentară fără nicio moțiune era greu de presupus că se va întâmpla”, a afirmat Ponta, la Strasbourg, citat de Agerpres.

Ponta a menţionat că sunt „proiecte speciale” precum legile electorale, Codul fiscal și revizuirea Constituției, care trebuie să treacă de Parlament în actuala sesiune.

Dacă despre legile electorale premierul a afirmat că există un acord și că ele vor fi adoptate până la finalul sesiunii parlamentare, Ponta a susținut că nu înțelege de ce Opoziția contestă Codul fiscal.

CITEŞTE ŞI PNL a decis când va depune moţiunea de cenzură. Anunţul lui Vasile Blaga

„Pe Codul fiscal, care nu este al Guvernului actual sau al unei majorități, este al României, (..) n-am înțeles de ce au zis că sunt bune măsurile, dar votează contra. Din fericire, la Senat, ieri, au fost mai multe voturi decât avem noi, că noi nu avem 90 de voturi, au votat și din partea Opoziției și le mulțumesc celor care au votat cu mintea și nu doar conform unui discurs politic pe care pe care nu-l înțeleg„, a spus prim-ministrul.

În ceea ce privește revizuirea Constituției, premierul i-a acuzat pe liberali că vor ca actul fundamental să fie modificat în raport cu funcțiile în stat pe care liberalii le dețin la un moment dat.

„În 2013, pentru că nu aveau președinte, liberalii voiau republică parlamentară. În 2015 au președinte, vor republică prezidențială, după aceea iar or să vrea, cine știe, republică guvernamentală dacă or să aibă guvern… Nu putem să finalizăm reforma României fără revizuirea Constituției. Au trecut 10 ani de la ultima revizuire și suntem membri ai UE, s-au schimbat multe lucruri„, a afirmat Victor Ponta.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT