KLAUS IOHANNIS, mesaj de Ziua Veteranilor de Război

Preşedintele României Klaus Iohannis a transmis miercuri, un mesaj cu prilejul Zilei Veteranilor de Război.
Ionela Marcu
29 apr. 2015, 07:48
KLAUS IOHANNIS, mesaj de Ziua Veteranilor de Război

În mesajul transmis, Klaus Iohannis le mulţumeşte veteranilor pentru sacrificiile pe care le-au făcut pentru țară.

„Astăzi, cu prilejul Zilei Veteranilor de Război, îi omagiem pe cei care au apărat necondiţionat pământul strămoşesc al patriei, indiferent pe ce front au luptat. Acum, la ceas aniversar, se cuvine să le aducem recunoştinţa noastră pentru tot ceea ce au făcut în slujba poporului român.

Incontestabil, una dintre cele mai importante pagini din istoria României a fost scrisă de către eroii celui de-Al Doilea Război Mondial – veteranii noştri de astăzi. Ei sunt cei care s-au întors de pe front la casele lor, cu durerea în suflet a pierderii camaradului, cu adânci răni fizice și psihice, spre a fi dovada vie a jertfelor acestui neam greu încercat. Aceşti bravi ostași ne-au învăţat că dragostea de ţară nu se măsoară în cuvinte, ci în fapte.

Venerabili veterani, vă mulţumim pentru sacrificiile pe care le-ați făcut pentru țară. Ne-ați arătat ce înseamnă cu adevărat patriotismul, onoarea, demnitatea și v-ați câștigat un loc în paginile istoriei naționale. România vă va purta veşnică recunoştinţă!”, este mesajul lui Iohannis.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un fenomen rar ar putea da peste cap vremea în Europa! Ce se întâmplă cu vortexul polar și la ce să se aștepte România
Fanatik.ro
Cum a fugit Nadia Comăneci din România lui Ceaușescu! Drumul periculos spre libertate, cu doar câteva săptămâni înainte de Revoluție
Capital.ro
România, sub cod portocaliu și cod galben de ploi torențiale și vijelii de până la 140 km/h. Când începe vremea extremă
Playtech.ro
Termopanele au sau nu „mod de iarnă”? Adevărul despre trucul care promite să păstreze căldura în casă
Adevarul
Mârâieli în PSD. Unii baroni, revoltați că partidul pierde cei mai mulți primari la comasare. Plus mândria locală SURSE
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
S-a aflat motivul pentru care femeia din Galați și-a pierdut viața la doar 10 minute după ce a plecat din spital: „Mama ta este sănătoasă tun”
iamsport.ro
Șocant! Prunea a indicat o pădure din România în care ar exista extratereștri: 'Este plină. Am fost într-o noapte să văd ce se întâmplă'
MediaFlux
Lista orașelor din România care vor dispărea
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România