Victor Ponta, despre moţiunea de cenzură: Dacă va fi un şir de insulte şi acuzaţii, n-o să răspund la ele

Premierul Victor Ponta a declarat, într-un interviu pentru Agerpres, că moțiunea de cenzură ar putea fi un lucru într-adevăr folositor dacă se vor dezbate teme importante. Ponta a arătat însă că, dacă acest demers va fi doar un șir de insulte și de acuzații, nu va răspunde la ele.
Ionela Marcu
04 mai 2015, 09:56
Victor Ponta, despre moţiunea de cenzură: Dacă va fi un şir de insulte şi acuzaţii, n-o să răspund la ele

 Victor Ponta spune că, în acest moment, nu există o Opoziție în România, adică o alternativă la Guvernul actual.

”O moțiune de cenzură este întotdeauna un lucru serios sau ar trebui să fie, este instrumentul principal al Opoziției, se depune o dată într-o sesiune parlamentară și cu siguranță că și în această sesiune, chiar dacă s-a anunțat în februarie, după aceea în martie, în aprilie, în mai, până la sfârșitul lui iunie o vor depune. Bazându-mă pe ceea ce s-a întâmplat și se întâmplă practic în fiecare săptămână și la voturile și din Camera Deputaților și din Senat, majoritatea care susține actualul Guvern este o majoritate stabilă, așa încât cred că moțiunea de cenzură ar putea fi un lucru într-adevăr folositor dacă se vor dezbate niște teme importante”, a precizat premierul.

El a afirmat că, în cazul în care Opoziția va apela doar la insulte și acuzații, în locul unei dezbateri pe lucruri concrete — Cod fiscal, legea achizițiilor—, va refuza să răspundă la acestea.

‘‘Dacă va fi doar un șir așa de insulte și de acuzații, eu unul n-o să răspund la ele, pentru că am trăit zece ani, toți, nu doar eu, am trăit cei zece ani, 2004 — 2014, într-un scandal și o ceartă nesfârșită. După noiembrie, după decembrie, după instalarea la Cotroceni a președintelui Iohannis, din punctul meu de vedere am intrat într-o normalitate, în sensul în care nu suntem întotdeauna de acord cu tot, dar putem să discutăm, să găsim lucruri comune, putem să nu ne dăm în cap sau să ne criticăm doar pentru că suntem din alt partid. Nu știu cum se va desfășura. Eu vă spun cum înțeleg eu: vor fi lucruri concrete, Opoziția va spune ‘uite, noi facem altfel decât face Guvernul Ponta’, sigur că o să răspund. La ceartă și scandal nu o să răspund”, a declarat Victor Ponta.

Potrivit premierului, în prezent, nu există Opoziție în sensul de alternativă la actualul Executiv.

”Realitatea este următoarea: în acest moment, și o spun cu toată răspunderea și nu știu dacă se supără sau nu colegii mei, nu există Opoziție. Prin Opoziție eu înțeleg o alternativă. Există Opoziție în sensul că cineva ne ceartă tot timpul, dar nu există o alternativă. Există, e bun sau e rău, Guvernul Ponta, în partea cealaltă nu există nimic. Deci, care sunt lucrurile pentru care alternativa militează? Ce vreți voi să faceți cu Constituția? Nu mai vreți să o modificăm! Ce vreți să faceți cu TVA-ul? Nu mai vrem să-l reducem dacă l-ați redus voi, dacă nu-l reduceați voiam noi! Adică, asta e, de fapt, situația politică actuală și de asta la moțiune îmi e teamă că n-o să vorbim, pentru că nu există o alternativă la Guvernul actual, mi-e teamă că o să fie așa, un șir lung de scandaluri tipice anilor trecuți, la care eu nu o să răspund”, a mai spus Victor Ponta. 

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Ella, fiica Andreei Bălan, a împlinit 10 ani! Mesajul plin de emoție transmis de artistă
Fanatik.ro
„FCSB a jucat 4-2-3-ZERO! De ce nu joacă Stoian?” Garita, distrus de Pușcas, Vochin și Răchită!
Capital.ro
Pensionarea femeilor la 67 de ani. Avertisment pentru românce. Ce se întâmplă odată cu încheierea activității
Playtech.ro
Proprietarii care au dărâmat un perete în apartament pot avea probleme la vânzare. Când trebuie actualizat cadastrul
Adevarul
Pâinea la țest și murăturile atrag privirile, dar nu și cumpărătorii. Atmosfera de la târgul de toamnă din Slatina
wowbiz.ro
Vlad Bălțățeanu, audiat în cazul crimei Valentinei, tânăra găsită în valiză. Avocatul Adrian Cuculis: „S-a prevalat de dreptul la tăcere”. Ce spune unchiul suspectului: „El a omorât-o”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Nicolas, un băiețel român de aproape doi ani, și-a pierdut viața după ce a fost izbit de o dubă. Tragedia a avut loc sub privirile tatălui și a fratelui mai mare
iamsport.ro
E amăgit de ce s-a ales de un promițător fotbalist român: ”Exemplul perfect de ratare fotbalistică! Nu mai știm nimic de el”
MediaFlux
Trei zodii care își vor schimba destinul începând cu mijlocul lunii octombrie. Astrele sunt de partea lor!
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte