ELENA UDREA, o nouă încercare pentru a scăpa de ARESTUL preventiv VIDEO

Elena Udrea află dacă rămâne în arest. Udrea a fost adusă la sediul Înaltei Curți de Casație și Justiție, unde s-a judecat contestația la decizia instanței de a o menține în arest preventiv în dosarul "Gala Bute". Curtea a rămas în pronunţare.
Ionela Marcu
05 mai 2015, 07:35
ELENA UDREA, o nouă încercare pentru a scăpa de ARESTUL preventiv VIDEO

Avocatul Elenei Udrea, Marius Striblea, a declarat, marţi, că a cerut schimbarea arestului preventiv cu o formă mai ușoară, control judiciar sau arest la domiciliu. Striblea a confirmat că Udrea a primit o scrisoare de ameninţare şi a arătat că aceasta are „o îngrijorare generată de această scrisoare”.

„Poate că această supărare de fapt este îngrijorarea generată de situaţia scrisorii şi sigur că un om care se află într-un mediu pe care nu-l controlează, într-un mediu în care nu are protecţia pe care şi-o doreşte, are această temere şi s-ar putea ca starea ei de spirit să fie fundamental afectată de această chestiune, a spus Striblea.

„Doamna Udrea niciodată nu a reclamat condițiile de detenție. E vorba de cele de arest: Nu a  spus că ea are condiţii de arest mai grele decât ceilalţi. Aici la Târgșor a pus problema  imposbilităţii de a lua legătura cu avocatul şi de pregătire a apăririi. (…)

Am cerut înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura arestului la domiciliu sau a controlului judiciar.

În acest moment procesual, ne-am mulțumi şi cu arestul la domiciliu”, a mai precizat avocatul. 

Instanța a judecat, de asemenea, contestațiile depuse de fostul președinte al Federației Române de Box, Rudel Obreja, și Tudor Breazu, administratorul terenurilor de la Nana deținute de Elena Udrea, ambii aflați în arest preventiv.

Elena Udrea este încarcerată la Penitenciarul de Femei Târgșor, după ce a fost trimisă în judecată pe 21 aprilie în dosarul „Gala Bute”, fiind acuzată de săvârșirea a trei infracțiuni de luare de mită, abuz în serviciu și tentativă la folosirea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete pentru obținerea pe nedrept de fonduri europene.

CITEŞTE ŞI Dragomir: O ţii închisă pe Udrea, o umileşti în ultimul hal, poate va face un denunţ împotriva lui Băsescu

În dosar au mai fost deferiți justiției și fostul ministru al Economiei, Ion Ariton, fostul președinte al Federației Române de Box, Rudel Obreja, Tudor Breazu, administratorul terenurilor de la Nana deținute de Elena Udrea, Ștefan Lungu, fost consilier al Elenei Udrea, Gheorghe Nastasia, fost secretar general în Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, Ana Maria Topoliceanu, fost director al Companiei Naționale de Investiții, Dragoș Marius Botoroagă, administratorul unei firme.

Potrivit DNA, Udrea ar fi coordonat un sistem prin care persoanele cele mai apropiate ei, și anume Lungu, Topoliceanu, Nastasia și Breazu, au primit, cu știința sa, sume de bani de la reprezentanții unor societăți comerciale pentru a le garanta plata la timp a lucrărilor finanțate de ministerul pe care inculpata îl conducea.

DailyBusiness
Laureatul Nobel Joseph Stiglitz spune că inteligența artificială nu doar că îți poate lua locul de muncă, dar va face clasa „tech bro” și mai bogată
Spynews
Panică în Dubai! O dronă a lovit un zgârie-nori. Imagini terifiante
Fanatik.ro
Ioana Țiriac, cadou uluitor de mii de lei. Toată lumea a început să-și pună semne de întrebare
Capital.ro
Legăturile controversate ale lui Călin Georgescu. Înregistrarea apărută online: Mi-a zis că el e susținut de foștii ofițeri
Playtech.ro
Parbrize sau parbrizuri, care este varianta de plural corectă? Greșeala pe care mulți români o fac fără să știe
Adevarul
Ce țări europene pot fi lovite de dronele și rachetele iraniene dacă Iranul ar ataca Europa. Care este cel mai mare risc
wowbiz.ro
Motivul pentru care colegii din trupa Holograf nu își vor lua rămas-bun de la Mugurel Vrabete la Sala Palatului! Gestul emoționant pe care l-a făcut soția lui Romeo Dediu la priveghi | EXCLUSIV
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Durere fără margini în Constanța. O fetiță de 5 ani și-a pierdut viața după ce casa în care se afla a fost cuprinsă de foc. Mama și fratele ei sunt în stare gravă
iamsport.ro
Sorin Cârțu l-a făcut praf pe fostul conducător din fotbalul românesc: ”Din cauza fraierului s-a stricat tot!”
MediaFlux
Theo Rose a vorbit despre plecarea de la Vocea României. Ce se întâmplă, de fapt, cu artista: „Am simțit că nu mai are sens să…”
stirilekanald.ro
A fost măcel! Sunt peste 600 de morți
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj