Edilul Timişoarei a sesizat Parchetul privind înstrăinările de imobile încă din 2013

Primarul Timișoarei, Nicolae Robu, a declarat marți, că a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara, în urmă cu doi ani, cu privire la suspiciunea sa asupra înstrăinării unui număr foarte mare de imobile din patrimoniul municipalității și al Statului Român.
Iulian Tudor
05 mai 2015, 11:58
Edilul Timişoarei a sesizat Parchetul privind înstrăinările de imobile încă din 2013

Având în vedere suspiciunile existente în percepția publică și inclusiv în cea personală a subsemnatului cu privire la modul în care s-a ajuns ca un număr atât de mare de bunuri imobiliare ce au aparținut Primăriei, respectiv Statului Român sau au fost în administrarea acestora să devină proprietăți private ale câtorva persoane/clanuri ale căror venituri oficiale, conform acelorași percepții publice și personale, nu par a fi fost la un nivelul care să permită susținerea unor tranzacții de anvergura celor în cauză, vă solicit respectuos să cercetați restituirile în natură și celelalte forme de transfer de proprietate fostă publică la sfârșitul perioadei comuniste, către proprietari privați, petrecute din 1990 până în prezent„, a declarat primarul Timişoarei, Nicolae Robu în respectiva sesizare către Parchet.

Edilul a făcut, marți, aceste precizări în replică la informațiile vehiculate în mass-media potrivit cărora ar fi implicat în recentele acțiuni ale procurorilor desfășurate în cadrul cercetărilor privind restituirea de imobile pe Legea 112/1995.

S-au făcut afirmații că, de mai multe ori, în Primărie s-ar fi făcut percheziții. Au mai fost de două ori veniți reprezentanți ai DNA pentru a le lua declarații unor angajați. Niciodată nu sa întâmplat nimic la Cabinetul Primarului, așa cum au încercat unii să prezinte lucrurile, introducându-mă și pe mine în ecuație, chiar și subliminal. Niciodată nu s-a făcut vreo percheziție niciunde în Primărie până săptămâna trecută, când, cu mandat de la DNA, a fost prezentă o echipă de la Poliție, care a procedat super civilizat, așa cum trebuie să se întâmple într-un stat de drept. Mi s-a cerut să întrerup relația cu publicul în camera 30, unde urma să aibă loc percheziția și până seara și-au văzut de treaba lor, de unde au ridicat aproape 7.000 de dosare. E firesc ca atunci când există sesizări de spre nereguli să se procedeze inclusiv la percheziții„, a afirmat Nicolae Robu.

Edilul a precizat că, la recenta percheziție a celor din structura centrală a DNA, „oamenii legii nu au avut nevoie de la primar nici măcar de o semnătură că au ridicat dosarele”.

CITEŞTE ŞI: Percheziţii ale DNA la Primăria Timişoara într-un dosar legat de retrocedă

DailyBusiness
CNN: Iranul vine cu o cerere nouă de a pune capăt războiului – ce i-ar putea aduce miliarde
Spynews
Andreea Popescu a confirmat că a plecat din penthouse-ul lui Rareș Cojoc! Unde locuiește după divorț
Fanatik.ro
„O să-l vedeți director tehnic la o echipă!”. Ce va face Mircea Lucescu după retragerea de la echipa națională
Capital.ro
Premierul Ilie Bolojan anunță creșterea vârstei de pensionare: „Să se reducă situațiile în care te poți pensiona accelerat” (VIDEO)
Playtech.ro
Cu cât vând oierii mieii de Paşte în 2026: diferenţa de preţ faţă de supermarket
Adevarul
Dezamăgirea unui turist român după o vacanță în Istanbul: „Țeapa supremă. Am mâncat mai scump decât în Paris, Viena, Dubai”
wowbiz.ro
Anchetă după dispariția Melisei și Rebecăi! Oamenii legii vor să afle cum au ajuns cele două minore în pădure, având în vedere că distanța de la casele lor este destul de mare
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
El este eroul din Târnăveni, care le-a găsit pe Melisa și Rebeca în păd... Vezi mai mult
iamsport.ro
A șters pe jos cu Hagi: ”Venirea lui la națională e ca și cum Olanda l-ar numi pe Cruyff! Șumudică e peste el, nimeni nu poate fi sub, ar fi un dezastru monumental pe bancă”
MediaFlux
Bilete de tratament balnear pentru pensionari în 2026. Ministerul Muncii anunță procedura
stirilekanald.ro
NEWS ALERT: Farmaciștii...Vezi mai mult
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj