SpaceX a testat cu succes sistemul de ejectare a astronauţilor

Compania americană SpaceX a testat cu succes miercuri un sistem de ejectare care ar urma să permită, pe viitor, astronauților de la bordul capsulei sale spațiale Dragon V-2 să poată ameriza lent în cazul producerii unei avarii la lansare, informează AFP.
Alina Costache
06 mai 2015, 17:25
SpaceX a testat cu succes sistemul de ejectare a astronauţilor

Capsula experimentală, având ca unic ‘pasager’ un manechin pe care erau montați 270 de senzori, s-a desprins, așa cum era prevăzut, de la baza aeriană de la Cape Canaveral (statul american Florida) la ora 13.00 GMT, iar testul a durat doar 90 de secunde, întregul proces fiind transmis în direct de NASA, potrivit Agerpres.

Capsula Dragon V-2 a fost propulsată de opt motoare SuperDraco până la o altitudine de aproximativ 1.500 de metri, unde sistemul de ejectare s-a separat de capsulă. Puțin după aceea, de pe Dragon V-2 s-au deschis trei parașute cu ajutorul cărora acesta căzut lent către Atlantic, amerizând la aproximativ 1,5 kilometri de țărm.

Sistemul testat se aseamănă cu mecanismul de ejectare al piloților de pe avioanele de vânătoare, deosebirea fiind că, de data aceasta, ejectați sunt nava și echipajul ei, a explicat compania californiană.

Capsula Dragon V-2 urmează să transporte, de la sfârșitul anului 2017, astronauți către Stația Spațială Internațională (SSI) în cadrul unui contract cu NASA în valoare de 2,6 miliarde de dolari.

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Pleacă Andrei Nicolescu de la Dinamo? Decizia stă în mâinile acționarilor din Ștefan cel Mare: „Astea sunt planurile”
Capital.ro
Noua lege a pensiilor schimbă regulile. Cine beneficiază de reducerea vârstei de pensionare. Se scad până la 3 ani și 6 luni
Playtech.ro
Cât este pensia de handicap de gradul 3 în 2026. Suma actualizată și afecţiunile recunoscute oficial de stat
Adevarul
Zelenski și-a schimbat aeroportul de plecare pentru vizitele externe. Liderul ucrainean a utilizat pentru prima dată aeroportul din Chișinău nu pe cel din Polonia
wowbiz.ro
Medic rezident găsit fără viață în Spitalul Floreasca. Care ar fi cauza morții. Alexandru Rogobete: „Dumnezeu să te odihnească în pace, drag coleg”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Drona care a bubuit în Portul Constanța ar fi a Ucrainei! Anunțul făcut de Marina Ucraineană, la scurt timp după eveniment. Reacția președintelui Nicușor Dan
iamsport.ro
U Cluj, șanse mari să își piardă unul dintre cei mai importanți jucători: ”Nu cred că va rămâne la noi”
MediaFlux
Horoscop 8 iunie. Ziua care va schimba viața anumitor zodii
stirilekanald.ro
(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți