GREVĂ în Spania. Ultimele două etape şi finala Cupei, SUSPENDATE

Federația spaniolă a anunțat, miercuri, că suspendă pe o perioadă nedeterminată meciurile, începînd cu 16 mai. Dacă până atunci nu se va ajunge la un acord cu Guvernul, ultimele două etape şi finala Cupei nu se vor mai juca!
Filip Stan
06 mai 2015, 19:50
GREVĂ în Spania. Ultimele două etape şi finala Cupei, SUSPENDATE

Greva celor de la federaţie este din cauza drepturilor de televizare. Federația și Asociația fotbaliștilor din Spania sunt nemulțumite de legea aprobată de Guvern. Majoritatea celor 42 de cluburi spaniole au făcut presiuni ca guvernul să negocieze o împărțire egală a banilor, așa cum este în Anglia.

Real Madrid și Barcelona au încasat pe sezonul 2013-2014 sume enorme, care le-au permis să achiziționeze jucători mult mai buni decât alte cluburi care nu au dispus de asemenea fonduri.

Printre altele, federaţia s-au mai plâns de implicarea politicului în fotbal – lucru care a atras şi un avertisment de la FIFA, dar şi de controalele fiscale din fotbalul amator care a dus la desfiinţarea unui număr foarte mare de echipe.

De asemenea, federaţia susţine că unele măsuri luate de administraţia de la Madrid împiedică investitorii să se implice la echipele din ligile inferioare. Oficialii forului fotbalistic susţin că sunt deschişi în continuare la negocieri.

Decizia luată de federaţia spaniola va afecta ultimele două etape din campionat, esenţiale pentru desemnarea câştigătoarei titlului. În acest moment, lider este FC Barcelona – cu 87 de puncte, urmată de Real Madrid – cu 85 de puncte. De asemenea, şi finala Cupei Regelui – care se va disputa pe 30 mai între Bilbao şi Barcelona –  va avea de suferit.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Ella, fiica Andreei Bălan, a împlinit 10 ani! Mesajul plin de emoție transmis de artistă
Fanatik.ro
Marile probleme ale FCSB la debutul lui Reghecampf! Analiza lui Marius Șumudică
Capital.ro
Pensionarea femeilor la 67 de ani. Avertisment pentru românce. Ce se întâmplă odată cu încheierea activității
Playtech.ro
Cinci lucruri pe care să nu le faci niciodată în aeroport. Obiceiurile pasagerilor care îi enervează pe piloți și însoțitorii de bord
Adevarul
Pâinea la țest și murăturile atrag privirile, dar nu și cumpărătorii. Atmosfera de la târgul de toamnă din Slatina
wowbiz.ro
Vlad Bălțățeanu, audiat în cazul crimei Valentinei, tânăra găsită în valiză. Avocatul Adrian Cuculis: „S-a prevalat de dreptul la tăcere”. Ce spune unchiul suspectului: „El a omorât-o”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit tragic pentru o femeie, în județul Vaslui. Mașina în care se afla s-a izbit violent de un cap de pod
iamsport.ro
E amăgit de ce s-a ales de un promițător fotbalist român: ”Exemplul perfect de ratare fotbalistică! Nu mai știm nimic de el”
MediaFlux
Bani în plus pentru pensionari. Ajutorul va fi dat în luna decembrie
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte