Zi decisivă pentru primarul Gheorghe Nichita şi Cristian Adomniţei. Vineri află dacă vor fi arestaţi preventiv

Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Cristian Adomniţei şi primarul municipiului, Gheorghe Nichita, ajung vineri în faţa judecătorilor care trebuie să decidă dacă îi plasează în arest preventiv sau nu.
Iulian Tudor
08 mai 2015, 07:25
Zi decisivă pentru primarul Gheorghe Nichita şi Cristian Adomniţei. Vineri află dacă vor fi arestaţi preventiv

Primarul Iaşului, Gheorghe Nichita, a ajuns vineri dimineaţă la Curtea de Apel Bucureşti. Instanţa decide asupra contestaţiei DNA la sentinţa Tribunalului Bucureşti, care a respins în urmă cu o săptămână cererea procurorilor de arestare preventivă a lui Nichita.

CITEŞTE ŞI: Adina Samson, iubita lui Gheorghe Nichita: Sper ca fiica mea să trăiască altfel şi de aceea am decis să lupt

În prezent, Gheorghe Nichita este cercetat sub control judiciar pentru că şi-a „spionat” amanta, după ce judecătorul de drepturi şi libertăţi a apreciat că în cauză nu se impune privarea de libertate.

În fața judecătorilor, Gheorghe Nichita a susținut că iubita lui, Adina Samson, suferă de o boală autoimună, iar el a făcut tot ce este posibil pentru a-i reda acesteia starea de sănătate, inclusiv la unități medicale din Germania. Nichita a mai declarat că Adina Samson a avut mai multe căderi psihice, fiind aproape de o tentativă de suicid.

Primarul le-a mai spus judecătorilor că a petrecut timp îndelungat cu Adina Samson și că „îi este extrem de greu să accepte ideea despărțirii, fiind extrem de gelos, conștientizând însă că este o diferență de vârstă de 25 de ani”.

CITEŞTE ŞI: Părinţii Adinei Samson, iubita lui Gheorghe Nichita, declaraţii uluitoare: A îmbolnăvit-o psihic, nenorocitul!

„Pasiunea pe care a dezvoltat-o pentru martora Samson Adina Mihaela iese din limitele normalului, motiv pentru care a apelat și la sprijinul unui psiholog care este chiar decanul Facultății de psihologie din Iași. Nu crede că trebuie să fie arestat pentru o pasiune umană, pe care încearcă să o amelioreze și să o vindece”, potrivit motivării instanţei.

Vicepreşedintele PSD Gheorghe Nichita, preşedinte al organizaţiei judeţene PSD Iaşi, a anunţat că, începând cu data de 7 mai 2015, se autosuspendă din toate funcţiile deţinute în partid, atât la nivel naţional, cât şi la nivel local.

Procurorii DNA l-au reținut joi pe președintele Consiliului Județean Iași, Cristian Adomniței, pentru favorizarea făptuitorului și fals intelectual, urmând a fi prezentat vineri Tribunalului Iași cu propunere de arestare preventiva pentru 30 de zile.
 
Citeşte şi: DNA: Cristian Adomniţei, reţinut pentru favorizarea făptuitorului şi fals intelectual
 
Şeful CJ Iaşi, Cristian Adomniţei, vizat de ancheta DNA privind fapte de corupţie, a declarat, recent, că nu se simte responsabil în cazul atribuirii contractului de promovare a judeţului unei firme din Iaşi, motivând că nu face parte din nicio comisie de licitaţie şi că nu ştie ce firme sunt declarate câştigătoare.

Adomniţei a mai spus că nu se simte vânat de instituţiile judiciare, dar că PSD îşi doreşte ca el să dispară din Iaşi.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
„Conturi pline, fotbal ioc!”. Marcel Pușcaș dă de pământ cu „îmbuibații” de la FCSB după 0-1 cu Corvinul
Capital.ro
Prognoza meteo pentru duminică, 8 noiembrie. Cum va fi vremea la final de săptămână. Noaptea sunt așteptate ploi și lapoviță
Playtech.ro
Ce se întâmplă dacă ai luat din greșeală o pastilă expirată. Medicii explică dacă poate deveni periculoasă
Adevarul
A renunțat la o carieră de succes în România și a luat-o de la zero în America. Povestea cofetarului care a cucerit New Yorkul
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Transfer spectaculos în SuperLiga! Fostul jucător de la Benfica și de la Gladbach a semnat: ”O să fie titular din start”
MediaFlux
Pensionare cu 5 ani mai devreme, fără penalizări. Românii pot primi pensia întreagă
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT