Tăriceanu, după întâlnirea cu patru ambasadori: Statul de drept nu înseamnă întărirea instituţiilor represive

Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, miercuri, la finalul întrevederii cu 4 ambasadori, că a vorbit despre un "spectacol deplorabil" al cătuşelor şi a spus că i se pare inacceptabil ceea ce a anunţat că face SRI, anume urmărirea unui dosar după ce a fost adus la cunoştinţa justiţiei. Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu şi al Camerei Depuţilor, Valeriu Zgonea, au avut o întâlnire, miercuri, cu reprezentaţii diplomatici al ambasarelor SUA, Marii Britanii, Germaniei şi Olandei la Bucureşti. Discuţiile au avut ca subiect modificările la Codul penal şi de procedură penală şi votul pe cererea de încuviinţare a arestării lui Dan Şova.
Iulian Tudor
13 mai 2015, 16:46
Tăriceanu, după întâlnirea cu patru ambasadori: Statul de drept nu înseamnă întărirea instituţiilor represive

Călin Popescu Tăriceanu a explicat, în urma discuţiilor avute cu oficialii străini, că au fost abordate mai multe subiecte, într-o manieră „deschisă”.

„Au fost curioşi să întrebe şi să afle de la noi chestiuni legate de modificările legislative care sunt în curs, referitoare la justiţie. Am încercat să prezint chestiunile care se leagă de procupările mai largi ale opiniei publice în România.

Lumea vorbeşte despre consolidarea statului de drept. Statul de drept nu înseamnă întărirea instituţiilor represive ale statului, ci ale instituţiilor capabile să apere liberăţilor şi drepturile cetăţeneşti, în faţa abuzurilor în general. Nu vorbesc de cazuri particulare sau categorii particulare. E vorba de toţi cetăţenii, pentru că toată lumea este egală în faţa legii.

Eu am sesizat preocupări legate de modul cum funcţionează diferite faze de cercetare penală. Vedem permanent acest spectacol deplorabil al cătuşelor, acest show mediatic în care oamenii sunt încătuşaţi, purtaţi de colo până colo. Acest lucru înlătură atât prezumţia de nevinovăţie, dar creează şi o senzaţie de transfer a justiţiei din sala de judecată în stradă„, a precizat Călin Popescu Tăriceanu.

„Am avut o întâlnire foarte productivă, foarte roditoare, am vrut să mulţumim şi domnului Tăriceanu şi domnului Zgonea pentru oportunitatea de a avea această întâlnire şi am subliniat importanţa rolului Parlamentului, am subliniat importanţa independenţei şi suveranităţii Parlamentului.

Citeşte şi: Ambasada Germaniei este de părere că imunitatea parlamentară nu trebuie să fie folosită abuziv

Am discutat şi despre această perioadă foarte importantă din România, toţi am subliniat şi am sprijinit rolul DNA şi al organizaţiilor anticorupţie din România, care joacă un rol foarte important, un rol cheie în ţara aceasta„, a declarat ambasadorul Marii Britanii, Paul Brummell, după întrevederea cu preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, şi cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea.

Brummell a precizat că nu este rolul diplomaţilor „de a sugera legi”, dar au vrut să se asigure că în Parlament se înţelege importanţa luptei anticorupţie.

„Vrem să fim siguri că discuţiile care au loc în ceea ce priveşte statul de drept din Parlament sunt discuţii care recunosc importanţa luptei anticorupţie pentru dezvoltarea României şi prosperitatea poporului român”, a spus ambasadorul britanic.

Întrevederea desfăşurată la Senat a avut loc la solicitarea însărcinatului cu afaceri al SUA, Dean Thompson, la ea luând parte şi Paul Brummell, ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii, Mattheus van Bonzel, ambasadorul Regatului Ţărilor de Jos, şi Achim Troster, şeful adjunct al misiunii Ambasadei Germaniei.

Iniţial, Dean Thompson a solicitat ca întrevederea să aibă loc la reşedinţa ambasadorului SUA şi la ea să participe şi copreşedinţii PNL Alina Gorghiu şi Vasile Blaga.

Întâlnirea a durat aproape două ore.

Citeşte şi: Ambasada SUA, reacţie după ce Borbely a fost salvat în Parlament: „Toţi oamenii sunt egali în faţa legii”

Misiunile diplomatice au avut recent reacţii în urma propunerilor de modificare a Codului penal şi Codului de procedură penală făcute în Parlament.

 

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vremea se va schimba radical în România! Europa, lovită de un val neobișnuit de aer rece
Fanatik.ro
Cine ar putea pleca de la Craiova după titlul din SuperLiga. Cluburile care urmăresc jucătorii oltenilor
Capital.ro
Pensii 2026: verificarea vechimii în muncă. Stagiul minim de cotizare pentru pensia la limită de vârstă
Playtech.ro
Orașele din România unde populația scade cel mai rapid. Județele care pierd cei mai mulți locuitori de la un an la altul
Adevarul
Imagini revoltătoare de la nunta a doi adolescenți, plimbați pe stradă pe cabina unui TIR. „Am crezut ca sunt păpuși... Ce e asta, oameni buni?”
wowbiz.ro
Cum a reușit, de fapt, să supraviețuiască Alexandru două nopți în pădure. Tatăl micuțului dezvăluie detalii cutremurătoare
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cum ar fi supraviețuit micuțul Alexandru în pădure timp de două zile! Un fost vânător a venit cu explicații
iamsport.ro
Tudorel Stoica a dat cărțile pe față: ”Valentin Ceaușescu a făcut Steaua '86! Fără protecția lui, s-ar fi ales praful. Ion Alecsandrescu nu a fost determinant”
MediaFlux
O mai ții minte pe Gina Felea, tânăra parodiată de Anca Dinicu în serialul „Băieți de oraș”? Cum arată și cu ce se ocupă astăzi
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi