Peştele lună, singura specie de peşte cu sângele cald

Tonul și anumite specii de rechin își pot încălzi anumite părți ale corpului, în special musculatura folosită la înot, creierul și ochii, pentru a se putea scufunda și vâna la adâncimi mai mari, unde apa este mai rece, dar trebuie să revină în timp relativ scurt spre suprafață, unde apa este mai caldă, pentru a-și proteja organele vitale de efectele frigului, potrivit unui material publicat în revista Science, citat de Agerpres.

Opah sau peștele lună își încălzește sângele prin mișcarea constantă a unor aripioare pectorale, rezultatul fiind o temperatură a corpului cu 4-5 grade Celsius mai ridicată decât a mediului ambient. De asemenea, structura anatomică a acestui pește împiedică disiparea căldurii.

Animalele cu sânge cald sau endoterme (așa cum sunt mamiferele și păsările), își generează propria căldură și mențin o temperatură a corpului mai ridicată decât cea a mediului. Din categoria animalelor cu sânge rece, sau ectoterme, fac parte amfibienii, reptilele, nevertebratele și marea majoritate a speciilor de pești.

„Fiind un animal endoterm, peștele lună nu are nevoie să urce spre apele mai calde de la suprafață pentru a-și ridica temperatura corpului astfel încât să poată vâna și să-și activeze metabolismul, rămânând mereu în ape adânci„, explică biologul Nicholas Wegner de la U.S. National Oceanic and Atmospheric Administration (NOAA).

Peștele lună are o culoare roșiatic-ruginie cu pete albe și aripioare roșu aprins. Acest animal are corpul oval, poate cântări până la 90 de kilograme și are dimensiunile apropiate de ale unei roți de mașină. Acești pești populează toate oceanele și trăiesc la adâncimi variabile între 50 și 400 de metri, hrănindu-se cu alți pești și nevertebrate.

Peștele lună dispune de o structură anatomică unică în cadrul branhiilor prin care sângele cald, care vine dinspre inimă, încălzește sângele rece care vine dinspre suprafața branhiilor.

Faptul că are sângele cald îi conferă peștelui lună un avantaj important față de pradă și de alte specii rivale de prădători din adâncuri, având astfel o viteză mai mare de deplasare și de reacție, o vedere mai bună și o mai bună funcționare a creierului, precum și abilitatea de a suporta mai bine efectele expunerii la frig a organelor vitale. Ceilalți pești care trăiesc la astfel de adâncimi sunt mai degrabă lenți, cu un metabolism încet și vânează prin ambuscade, neputând să-și urmărească activ prada.