Nicuşor Constantinescu a câştigat procesul cu ANI

Preşedintele suspendat al CJ Constanţa, Nicuşor Constantinescu, a câştigat procesul pe care l-a intentat ANI după ce fusese declarat incompatibil întrucât în mandatul anterior a fost, simultan, şef al CJ şi reprezentant al judeţului în AGA a SC RAJA SA Constanţa.
Ionela Marcu
19 mai 2015, 12:42
Nicuşor Constantinescu a câştigat procesul cu ANI

Magistraţii Curţii de Apel Constanţa au admis în parte acţiunea formulată de Nicușor Constantinescu în contradictoriu cu Agenţia Naţională de Integritate şi au anulat raportul de evaluare întocmit de ANI, informează Mediafax.

În schimb, instanţa a respins ca neîntemeiată cererea privind obligarea ANI la plata de daune morale.

Decizia dată de Curtea de Apel nu este definitivă, putând fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Potrivit raportului întocmit de ANI, Nicuşor Constantinescu s-ar fi aflat în stare de incompatibilitate în perioada 20 iunie 2008 – 23 martie 2009, întrucât a deţinut, simultan, atât funcţia de preşesedinte al Consiliului Judeţean Constanţa, cât şi calitatea de reprezentant al judeţului Constanţa în Adunarea Generală a Acţionarilor în cadrul SC RAJA SA Constanţa, încălcând, astfel, dispoziţiile art. 87, alin. (1), lit. f) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare.

CITEŞTE ŞI Nicuşor Constantinescu, sub control judiciar în dosarul în care e acuzat de un prejudiciu de 8 milioane euro

DailyBusiness
Trump mobilizează industria privată pentru a-și consolida superioritatea tehnologică în programele spațiale
Spynews
Radu Drăgușin, sărbătoritul zilei! Celebrul fotbalist a împlinit 24 de ani. Ce urări emoționante a primit
Fanatik.ro
Vești proaste pentru Costel Gâlcă și rapidiști. A venit anunțul după victoria de la Sibiu – joacă abia în martie. Exclusiv
Capital.ro
Nu mai trec ITP-ul. Milioane de mașini fabricate după 2019 pot rămâne fără drept de circulație. Nu e vina șoferilor
Playtech.ro
Pensia pentru limită de vârstă 2026. Cine poate ieși la pensie anul acesta
Adevarul
Nou val de concedieri voluntare la Dacia. Câți bani primesc angajații care aleg să plece
wowbiz.ro
ULTIMĂ ORĂ! Ce îi amenință, de fapt, viața lui Mircea Lucescu. Apropiații rup tăcerea despre starea antrenorului: „I se injectează…” | EXCLUSIV
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă sanitară! Un nou virus mortal face ravagii în mai multe țări. Ce este Nipah și cum se transmite
iamsport.ro
Radu Naum, ȘOCAT de ”șpaga” găsită în ghiozdan după un meci internațional: ”Îl lăsasem într-o cameră de unde să nu îl ia nimeni”
MediaFlux
România, vizată de un război al Rușilor? Țara noastră apare în Operațiunea „Faza zero”
stirilekanald.ro
Primele dezvăluiri făcute de criminalul de 13 ani în cazul uciderii lui Mario: „Mă teroriza”
Top 5 sloturi Yggdrasil