EUROVISION 2015. Călin Goia (Voltaj): Suntem fericiți că mesajul nostru va ajunge în finala Eurovision

EUROVISION 2015: Solistul trupei Voltaj, Călin Goia, s-a declarat fericit de calificarea în finala Eurovision, fiind de părere că votul dat reprezintă o susținere a mesajului piesei ''De la capăt''.
Alina Costache
20 mai 2015, 03:13
EUROVISION 2015. Călin Goia (Voltaj): Suntem fericiți că mesajul nostru va ajunge în finala Eurovision

EUROVISION 2015: „Suntem foarte, foarte, foarte fericiți”, a declarat Călin Goia, într-o conferință de presă, susținută marți noaptea, după anunțarea țărilor calificate în finala Eurovision. „Dacă ne-ați votat înseamnă că ne-ați susținut mesajul”, a adăugat el. Șefa delegației României, Liana Stanciu, a completat, menționând că acesta este al 21-lea an consecutiv în care România se califică în finala Eurovision, scrie Agerpres.

Călin Goia a adăugat că la Viena au fost alături de el și cei doi fii ai lui, în vârstă de 7 și 8 ani, amintind că piesa „De la capăt” vorbește despre copiii lăsați în urmă de părinții care lucrează în străinătate. „E imperativ să rezolvăm această problemă, situația trebuie rezolvată imediat. Suntem parte a Europei. Suntem o trupă cu vechime. E minunat că putem împărtăși acest mesaj cu voi”, a declarat Călin Goia, care a adăugat că situația copiilor care cresc fără părinți nu este doar una românească.

„Duminică, pe covorul roșu, am vorbit cu un polonez care mi-a spus că sunt 2 milioane de polonezi care lucrează în străinătate. Am început să plâng. Nu e doar problema noastră”, a adăugat solistul trupei Voltaj. Întrebat cu ce mare artist ar dori să cânte în turneu, Călin Goia a răspuns: „Bono de la U2”.

În cadrul conferinței de presă, reprezentanții țărilor calificate au tras la sorți în ce jumătate a finalei vor cânta sâmbătă. Voltaj va cânta în cea de-a doua jumătate a finalei Eurovision.

Trupa Voltaj s-a calificat în finala Eurovision, după prima semifinală a concursului cântecului european, ce a avut loc marți, la Wiener Stadthalle.

Alături de Voltaj s-au mai calificat în finală reprezentanții Albaniei, Armeniei, Rusiei, Ungariei, Serbiei, Belgiei, Estoniei, Greciei și Georgiei.

Votul publicului și votul juriului de specialitate au avut ponderi egale în stabilirea clasamentului.

Cea de-a doua semifinală Eurovision are loc joi, iar marea finală — sâmbătă.

Show-ul primei semifinale a fost deschis de către Conchita Wurst, cu „Rise Like a Phoenix” — cântec cu care a câștigat ediția din 2014 a Eurovision — în acompaniamentul orchestrei radioului public austriac.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Fanatik.ro
Cu ce se ocupă, de fapt, soția lui Zeljko Kopic. Profesia ei îi va surprinde pe mulți
Capital.ro
Elena Udrea o desființează pe Kovesi: Traian Băsescu te-a numit pe criterii nu de competența. DNA a făcut abuzuri!
Playtech.ro
Destinaţii de vară ieftine şi aproape de România. Plajele pe care nu ai voie să le ratezi în 2026
Adevarul
Crin Antonescu, despre mesajul lui Nicușor Dan de Ziua Europei. „Vorbește, pentru prima oară în istorie, de la Cotroceni, despre greșelile Europei”
wowbiz.ro
Ultimul interviu al lui Ioan Isaiu, înainte de moartea fulgerătoare: „Nu poți cronometra gândul și visul”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ultimul mesaj postat de Ioan Isaiu înainte să moară: ,,Urmează o injecție”
iamsport.ro
Gestul intimidant pe care Valentin Ceaușescu îl făcea la meciurile Stelei: ”Arbitrii aveau probleme când vedeau asta” / ”El era șeful”
MediaFlux
Decizie pentru milioane de pensionari privind reținerile de 10%! Taxarea pensiilor mai mari de 3.000 lei la CASS a ajuns la CCR
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi