Grevă în Grecia. Personalul medical s-a săturat de austeritate

Personalul medical din spitalele de stat și centrele de sănătate din Grecia se află miercuri într-o grevă de 24 de ore în semn de protest față de măsurile de austeritate, relatează DPA, citată de Agerpres.
Filip Stan
20 mai 2015, 11:46
Grevă în Grecia. Personalul medical s-a săturat de austeritate

Federația Medicilor din Spitalele din Grecia (OENGE) a emis un comunicat în care denunță starea de ‘asfixie economică’ a spitalelor publice. ‘Medicii cer o creștere a finanțării spitalelor’ până la 2 miliarde de euro pe an față de nivelul actual de 1,4 miliarde de euro, ‘pentru a se rezolva problema deficitului de materiale și de medicamente’, se mai spune în comunicat.

Bugetul total alocat pentru sistemul public de sănătate este de circa 11 miliarde de euro anual, adică în jur de 5% din PIB al țării. Potrivit premierului Alexis Tsipras, acesta reprezintă cel mai scăzut nivel al cheltuielilor publice pentru sănătate ca procent din PIB în rândul statelor membre ale Uniunii Europene și Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), potrivit Agerpres.

Citeşte şi Grecia poate plăti salariile şi pensiile dar are nevoie de un acord până la finele acestei luni

În luna aprilie, șeful guvernului a anunțat că vor fi concediați 4.500 de angajați din sănătate, dintre care 700 de medici, asistente și paramedici cu contracte permanente.

Pentru miercuri sunt așteptate demonstrații la Atena și în alte orașe mari ale Greciei. La grevă participă și angajații de pe ambulanțe, în timp ce spitalele funcționează cu un număr redus de personal.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Cod portocaliu și galben de caniculă! Recomandările IGSU pentru români
Fanatik.ro
David Popovici la 100 m liber, semifinale LIVE la CE de natație Paris 2026. Aroganță maximă din partea lui Egor Kornev înaintea semifinalei: „Am vorbit cu românul, eu nu mă forțez”
Capital.ro
ANCPI repornește sistemul e-Terra. Activitățile de cadastru și publicitate imobiliară vor fi reluate etapizat
Playtech.ro
Cât costă o baterie pentru panourile fotovoltaice în 2026. Merită investiția dacă ești deja prosumator?
Adevarul
Schimbare importantă în școli din toamnă. Câte ore de predare vor avea directorii și inspectorii
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Imagini șocante pe un drum din Tulcea! Un copil a căzut dintr-o dubă aflată în mers și a ajuns în mijlocul șoselei, chiar în fața unui TIR
iamsport.ro
”S-a intensificat tensiunea, au apărut împușcături pe stradă...”. Vicecampioana mondială cu România a cerut de urgență transfer
MediaFlux
Irina Begu, ultimele imagini înainte de căsătorie. Jucătoarea de tenis a avut degetele în ghips, dar inelul de logodnă a eclipsat cârjele Foto și Video Paparazzi
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat