Tudor Chirilă a interzis fumatul la concertele sale

Ori Tudor Chirilă, ori ţigările. Din două, una. Aşa e, aţi citit bine, trebuie să vă abţineţi de la fumat dacă vreţi să-l auziţi cântând pe solistul trupei Vama. Acesta a revenit pe scenă după un repaus vocal de trei luni şi şi-a rugat fanii să-l scutească de fumul înecăcios, care i-ar putea pune iar vocea în pericol.
Iulian Tudor
27 mai 2015, 08:17
Tudor Chirilă a interzis fumatul la concertele sale

Se pare că a fost suspect de hematom pe corzile vocale şi a apelat la mai mulţi medici din ţară, de la Spitalul Elias şi de la Institutul „Prof. Dr.D.Hociotă”, dar şi la specialişti din Belgia, scrie click.ro. Din fericire, chinul a trecut şi iată că, după 86 de zile de pauză, mai multe concerte şi spectacole de teatru anulate, juratul de la „Vocea României” a luat iar microfonul în mână.

Citeşte şi Cariera lui Tudor Chirilă, ÎN PERICOL. Şi-a pierdut VOCEA

Şi iată cum, din fumător înrăit, care uneori îşi aprindea ţigări până şi în timpul concertelor, Tudor a ajuns în situaţia în care să-i roage şi pe alţii să renunţe la fumat. Asta de frică să nu-şi pună iar în pericol vocea de aur, cu care câştigă între 6.000 şi 8.000 de euro la un singur concert. „Am fumat de la vârsta de 14 ani, am fumat ţigări tari, am fumat ţigări pe sărite”, povestea Tudor într-un interviu.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Ella, fiica Andreei Bălan, a împlinit 10 ani! Mesajul plin de emoție transmis de artistă
Fanatik.ro
Problema cu care s-ar putea confrunta FCSB după venirea lui Reghecampf! A apărut deja prima „victimă”: „Știm foarte bine”
Capital.ro
Zeci de mii de pensionari vor primi un sprijin financiar de 250 de lei. Cererile se depun până pe 6 noiembrie
Playtech.ro
Ce ai voie să construiești în propria curte fără autorizație. Regulile schimbate în 2026
Adevarul
De ce evită Nicușor Dan să-l desemneze pe Sorin Grindeanu premier. Explicaţiile unui expert în economie mondială
wowbiz.ro
Vlad Bălțățeanu, audiat în cazul crimei Valentinei, tânăra găsită în valiză. Avocatul Adrian Cuculis: „S-a prevalat de dreptul la tăcere”. Ce spune unchiul suspectului: „El a omorât-o”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Karina, o cântăreață și fostă concurentă la o emisiune TV, s-a stins din viață în urma unei boli necruțătoare: „Era un suflet frumos, talentat și cu adevărat minunat”
iamsport.ro
Breaking News! Ion Țiriac a făcut o mutare de răsunet în România
MediaFlux
Ce înseamnă simbolurile I, II și floarea de pe sertarul mașinii de spălat
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte