Veste bună de la Guvern pentru cei care vor să cultive cânepă pentru ulei și fibre

Guvernul a adoptat o Hotărâre prin care se modifică și se completează Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanțelor și preparatelor stupefiante și psihotrope. Actul normativ adoptat miercuri prevede, în principal, măsuri prin care să poată fi extinse unele culturi valoroase, tradiționale pentru România, așa cum este cultura de cânepă pentru ulei și fibre.
Iulian Tudor
27 mai 2015, 12:14
Veste bună de la Guvern pentru cei care vor să cultive cânepă pentru ulei și fibre

Legislația prevedea, până acum, că numai agricultorii care dețin acte de proprietate pentru terenurile respective pot primi autorizația de cultivare a plantelor ce conțin substanțe stupefiante și psihotrope, iar pentru aceasta nu era prevăzut explicit că se eliberează anual și nici un termen limită pentru eliberare. De asemenea, în ultimii ani, comasarea terenurilor în cadrul exploatațiilor s-a făcut și prin utilizarea suprafețelor agricole sub formă arendă, concesiune, asociere în participaţiune, etc., iar pe terenurile utilizate sub aceste forme, cultivarea plantelor ce conțin substanțe stupefiante și psihotrope, precum cânepa, nu a fost posibilă.

Actul normativ adoptat introduce în categoria potențialilor beneficiari ai autorizației pentru cultivarea cânepei și pe cultivatorii care utilizează terenul în baza altor acte doveditoare decât actul de proprietate.

Autorizația pentru cultivarea plantelor ce conțin substanțe stupefiante și psihotrope se eliberează anual, de către direcțiile județene pentru agricultură;

De asemenea, Hotărârea mai conține, printre prevederi transmiterea directă a datelor statistice de către direcțiile pentru agricultură județene către formațiunea centrală de combatere a traficului și consumului ilicit de droguri din cadrul IGP.

Modificările propuse nu constituie un impediment în monitorizarea culturilor de plante ce conțin substanțe stupefiante și psihotrope, pentru acestea existând o procedură clară de raportare, verificare și control, efectuată de către instituțiile abilitate.

Creșterea numărului potențialilor cultivatori de cânepă pentru ulei și fibră autorizați va asigura accesul acestora la schemele de plăți, inclusiv la sprijinul cuplat care se acordă în perioada 2015-2020. Se creează, astfel, oportunități pentru extinderea suprafețelor cultivate cu cânepă pentru ulei și fibră și creșterea veniturilor fermierilor din zone cu constrângeri naturale. Totodată, se creează premise pentru noi locuri de muncă în sectoarele de producție și procesare a cânepei pentru ulei și fibră.

 

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
Bogdan de la Ploiești, filmat în timp ce țipă la Vanessa în plină stradă: ”Mai are puțin și o bate” | VIDEO
Fanatik.ro
Protest uluitor în Anglia! Fotbalistul care vrea să joace cu Radu Drăgușin s-a așezat pe gazon, iar antrenorul a fost nevoit să anuleze ședința de pregătire
Capital.ro
Lege la bloc. Banii pe care asociația de proprietari nu îi mai poate recupera. Proprietarii nu sunt obligați să mai plătească
Playtech.ro
Ce salarii vor avea preoții după noua lege a salarizării. Grila completă a veniturilor
Adevarul
Paradoxul imobiliar din România: vânzările scad, dar prețurile cresc. Gabriel Biriș: „Ne așteaptă o ajustare de durată, de circa 5 ani”
wowbiz.ro
Dragostea plutește la propriu pe litoral! Doi îndrăgostiți au transformat marea într-o scenă de film romantic. Turiștii prezenți s-au uitat de două ori
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Bani pentru elevii care au obținut media 10 la examenele naționale! Ce sume ar putea primi absolvenții
iamsport.ro
O echipă din România și-a batjocorit jucătorii și angajații: ”Și-au amanetat bijuteriile pentru bani de cozonac! Sunt neplătiți de 6 luni, nu mai recuperează nimic, clubul e în faliment”
MediaFlux
Femeile ies mai devreme la pensie. Modificările aduse de noua lege și cum se aplică
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România