A MURIT prozatorul, dramaturgul şi ziaristul Mircea Cavadia

Prozatorul, dramaturgul și ziaristul Mircea Cavadia, membru al Uniunii Scriitorilor din România și al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România s-a stins, miercuri, din viață.
Iulian Tudor
27 mai 2015, 16:30
A MURIT prozatorul, dramaturgul şi ziaristul Mircea Cavadia

Mircea Cavadia s-a născut la data de 6 octombrie 1950, în comuna Voineasa, județul Vâlcea. A locuit la Brăila până în 1989, intrând de tânăr în lumea literară de acolo, crescând sub îndrumarea academicianului Fănuș Neagu, acesta fiindu-i mentor.

Mircea Cavadia a publicat curent proză în mai toate publicațiile literare din țară și a obținut peste 100 de premii la diverse festivaluri și concursuri de literatură.

În 1989 s-a mutat cu familia la Reșița, iar un an mai târziu, editura Cartea Românească din București, editura Uniunii Scriitorilor din România îi tipărește, după nouă ani de la depunerea manuscrisului, volumul de proză scurtă „Vulpea”. Cartea este recenzată elogios în România Literară, Caiete Critice, Luceafărul, Literatorul și Meridianul Timișoara, de către personalități de vârf ale criticii românești: Eugen Simion, Andrei Grigor, Lucian Chișu, Adrian Dinu Rachieru.

În ultimii 20 de ani, Mircea Cavadia a tipărit 11 cărți de proză și teatru, majoritatea fiind recompensate cu premii naționale.

Uniunea Scriitorilor din România i-a conferit premiul pentru dramaturgie, în 2001, pentru volumul de teatru „Pământ de flori, trilogia tranziției”, cuprinzând piesele: „Păsări fără cer”, „În slujba poporului” și „Țara, viitor de aur are!”

Între anii 1993-2002, i s-a montat, pe scena Teatrului G.A. Petculescu din Reșița, trei piese de teatru și i s-a jucat o a patra piesă în Serbia.

În 2009, criticul Ionel Bota, tipărește la editura Marineasa din Timișoara, volumul de eseuri critice „Proza lui Mircea Cavadia”, în care analizează cinci cărți, volumele de proză scurtă, ‘Vulpea’ și ‘Șarpele gol’ și romanele ‘Alinierea planetelor’, ‘Privighetoarea arsă’ și ‘Gaura de vierme’.

Mircea Cavadia a fost prezent în multe antologii literale, dicționare și enciclopedii, membru și președinte de juriu la concursul de proză, epigrame și teatru. Are sub tipar volumul de proză scurtă „Zile de libertate”.

Din anul 2010, Mircea Cavadia este Cetățean de Onoare al județului Caraș-Severin.

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Cine este fotbalistul de la Cupa Mondială mai ieftin decât o mașină! Prezența lui în lot e o nebuloasă totală
Capital.ro
O decizie a Ryanair privind locurile din avion este anchetată: taxa care a stârnit controverse
Playtech.ro
Ai RCA la firma bulgară rămasă fără licență? Ce se întâmplă cu despăgubirile și cum îți recuperezi banii
Adevarul
„Situația din Crimeea ajunge și la noi”. Mesaje de panică privind lipsa de combustibil puse de ruși pe internet
wowbiz.ro
Emil Gânj, condamnat definitiv la închisoare pe viață! Avocatul familiei victimei: „Despăgubirile vor fi imputate statului roman”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS O mașină a fost cuprinsă de foc în parcarea unui bloc din Iași. Pompierii intervin de urgență
iamsport.ro
Un fost antrenor din SuperLiga, bătut în vestiar după ce i-a făcut avansuri unui jucător: 'Mi-a zis că este adevărat'
MediaFlux
ANRE, anunțul momentului. Sunt vizați toți românii care plătesc facturi
stirilekanald.ro
VIDEO PNL a decis să nu susțină guvernul Tomac. Ilie Bolojan: „Nu are puterea să continue reformele necesare”
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți