Amănuntul care a declanşat toate revoltele din lume. Este demonstrat matematic

Se întâmplă în Ucraina, Venezuela, Thailanda, Bosnia, Siria și nu numai. Revoluţii, revolte și haos și manifestări violente, toate acestea ne arată că trăim într-o lune instabilă.
Alina Costache
29 mai 2015, 09:53
Amănuntul care a declanşat toate revoltele din lume. Este demonstrat matematic

Un lucru pe care îl au în comun toate aceste națiuni și culturi disparate este prețul mare al produselor alimentare. Chiar dacă, la o privire superficială, acest lucru nu este definitoriu pentru o cultură, e unul dintre principalele motive pentru tensiunile dintre populație și sistem. Acum un an, un sistem complex de teorii realizate de cercetătorii de la New England Complex Systems Institute avertiza că dacă prețurile mâncării vor continua să crească, este foarte posibil să pornească revolte pe glob.

Unul dintre principalii autori ai studiului, Yaneer Bar-Yam, a realizat un tabel care arată că există o relație chiar mai strânsă decât s-ar fi crezut. De exemplu, în 2008, imediat după colapsul economiei au avut loc multe manifestări publice violente. În 2011, un bărbat din Tunisia și-a dat foc în semn de protest împotriva faptului că nu își mai putea permite să își hrănească familia, notează VICE.

Mai multe detalii pe playtech.ro

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Gică Hagi, revoluție la lot! Dezvăluiri din cantonamentul de la Mogoșoaia, chiar de la omul din interior: „Ceva ce dispăruse la echipa națională”
Capital.ro
Plata card sau cash? Regulile pe care orice consumator ar trebui să le cunoască în 2026. Ce drepturi aveți
Playtech.ro
Ce se întâmplă cu bagajele nerevendicate de pe Aeroportul Otopeni. Cât timp sunt păstrate și ce se întâmplă cu ele după un an
Adevarul
De ce apare miriapodul de casă și cât de periculos este „gândacul cu multe picioare”: riscurile mușcăturii și cum scapi de el din locuință
wowbiz.ro
Medic rezident găsit fără viață în Spitalul Floreasca. Care ar fi cauza morții. Alexandru Rogobete: „Dumnezeu să te odihnească în pace, drag coleg”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Drona care a bubuit în Portul Constanța ar fi a Ucrainei! Anunțul făcut de Marina Ucraineană, la scurt timp după eveniment. Reacția președintelui Nicușor Dan
iamsport.ro
U Cluj, șanse mari să își piardă unul dintre cei mai importanți jucători: ”Nu cred că va rămâne la noi”
MediaFlux
Cum arată și cu ce se ocupă fiica cea mare a lui Cabral. Inoke Ibacka se întreține singură la 23 de ani
stirilekanald.ro
(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți