RUSALII: Coborârea Sfântului Duh, prăznuită duminică şi luni

RUSALIILE reprezintă o sărbătoare creştină importantă, prăznuită la 50 de zile după Paşti. De RUSALII este comemorată coborârea Sfântului Duh asupra ucenicilor lui Iisus din Nazaret. RUSALIILE mai poartă numele şi de Cinzecime.
Alina Costache
31 mai 2015, 08:19
RUSALII: Coborârea Sfântului Duh, prăznuită duminică şi luni

RUSALII. Cel mai probabil, cuvântul derivă din cuvântul slav „rusalka”, rusalcele fiind spirite ale apei de genul nimfelor, zânelor, demonilor de apă, care erau sărbătoriți, pentru a fi îmbunați, în prima săptămână a lunii iunie.[2] Această tradiție păgână, pre-creștină s-a transmis și romanilor, care au denumit rusalka „dragaică” (drăcoaică, demon). În această săptamână era interzis spălatul, scăldatul, și în general, îi era interzis unei persoane să se apropie de ape.

Citeşte şi RUSALII 2015. TOP destinaţii de Rusalii în funcţie de vreme

RUSALII. Semnificația Rusaliilor creștine mai poate cuprinde următoarele aspecte:

– revărsarea eshatologică a Duhului Sfânt (cf. Ioel 3, 1-5, citat de Petru în cuvântarea sa din Fapte 2)
– încununarea Paștelui lui Hristos, prin revărsarea Duhului asupra apostolilor
– adunarea comunității mesianice, potrivit profețiilor
– deschiderea Bisericii către toate popoarele
– începutul misiunii.

Peste această sărbătoare s-a suprapus sărbătoarea pogorârii Sfântului Duh. Denumirea și sărbătoarea rusaliilor a fost împrumutată și de către romani. Când Imperiul Roman a devenit creștin în marea majoritate, această sărbătoare (împreună cu multe altele) au fost creștinate în sensul că au primit o semnificație creștină, suprapusă vechii sărbători, în timp semnificația și motivele inițiale fiind date uitării.

RUSALII. Începând cu anul 2008, prima și a doua zi de Rusalii au fost declarate zile libere.

Vezi şi RUSALII 2015. Mersul trenurilor în minivacanţa de Sărbătoarea Rusaliilor

DailyBusiness
Cluj: Aproximativ 1.700 de posturi ar putea fi reduse în administrațiile locale
Spynews
Oana Ciocan nu-l mai vrea pe Jador în viața ei? Mesaj cu subînțeles: „Am renunțat...”
Fanatik.ro
Invitată de FRF să cânte imnul României, celebra solistă a dezvăluit comportamentul șocant: „M-au înjurat de m-au nenorocit!”
Capital.ro
Ajutor în bani de Paște pentru pensionari. Când va fi făcută plata. Florin Manole: Aici avem o mică problemă
Playtech.ro
Când se plantează, de fapt, roșiile. Greșeala pe care mulți o fac primăvara
Adevarul
Electrocutați și forțați să lupte între ei până la moarte. Noi dovezi arată cum comandanții lui Putin își torturează propriii soldați
wowbiz.ro
Elena Gheorghe a anunțat despărțirea în lacrimi! Artista trece prin momente dificile: „Astăzi ne luăm rămas-bun”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
ULTIMĂ ORĂ! Toate zborurile au fost ANULATE până la Paște... Vezi mai mult
iamsport.ro
Controversatul milionar care a candidat la președinția României și-a închis afacerea dintr-un motiv uluitor: ”Am rămas pe stradă!”
MediaFlux
Dan Bittman a izbucnit în lacrimi la primul concert Holograf, de după moartea lui Mugurel Vrabete. Cum a fost surprins solistul pe scenă
stirilekanald.ro
Rusia ar fi vrut să orchestreze o tentativă de asasinat asupra lui Viktor Orban pentru a-l ajuta să câștige alegerile
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj