Mai multe femei din Australia au încercat să se alăture Statului Islamic

Cel puțin 12 femei din Australia au încercat să se alăture grupării jihadiste Statul Islamic (SI), a declarat vineri poliția, avertizându-le pe cele care ar fi tentate să le urmeze să nu aibă o 'viziune romantică' despre jihadiști.
Filip Stan
29 mai 2015, 14:18
Mai multe femei din Australia au încercat să se alăture Statului Islamic

Peste 100 de australieni s-au alăturat SI în Irak și Siria și autoritățile australiene sunt preocupate de amenințarea pe care ar putea s-o reprezinte aceste persoane dacă ar reveni pe teritoriul australian. Cel puțin 30 dintre acestea au fost ucise în străinătate.

Comisarul adjunct al poliției din statul Victoria, Tracy Linford, a explicat că persoanele atrase de SI sunt în general tineri, de obicei izolați, care sunt recrutați prin rețele de socializare. Fiind vorba de femei, a explicat comisarul, ele au deseori o reprezentare romantică a vieții în zonele aflate sub controlul SI, potrivit Agerpres.

Citeşte şi Zagrebul a confirmat existenţa a PATRU FEMEI JIHADISTE din rândul grupării Statul Islamic

Doar din Melbourne, un număr de 12 femei au încercat să se alăture SI, a afirmat poliția. Potrivit presei australiene, o femeie din Sydney tocmai și-a abandonat cei doi copii și a plecat în zonele aflate sub controlul SI, în Siria. ‘Credem că în special tinerele femei au o viziune romantică despre ceea ce vor trăi în aceste zone de conflict’, a menționat comisarul. Australia a crescut în septembrie 2014 nivelul de alertă împotriva terorismului.

Premierul australian Tony Abbott a anunțat duminica trecută că țara sa va adopta noi legi antiteroriste în cadrul cărora persoanele cu dublă cetățenie care au legături cu terorismul vor fi deposedate de cetățenia australiană.

DailyBusiness
Petrișor Peiu: Criza politică va continua până în 2028 sau până la alegeri anticipate. „Majoritățile nu mai pot fi construite în culise”
Spynews
Scandal la Evaluarea Națională. Ce s-a întâmplat după ce lucrările au fost predate. Dezvăluirile făcute de un profesor
Fanatik.ro
Jucătorul de la FCSB pe care Gigi Becali n-are voie să-l piardă. „Se vor bate la locul 12”
Capital.ro
ANAF poate bloca conturile și pune sechestru pe bunuri. Se recuperează banii chiar și după 5 ani: Obligațiile fiscale nu dispar
Playtech.ro
La ce vârstă se pensionează militarii în România vs cei din statele NATO. Diferențe majore între sistemele de pensii. Cum le sunt calculate pensiile
Adevarul
Miza controlului în Donbas: Rusia își concentrează forțele în jurul unui nod strategic
wowbiz.ro
Afecțiunea de care suferă Cheloo. Rapperul a dezvăluit chiar el ce problemă are
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cod portocaliu și galben de vijelii și furtuni cu grindină! Județele vizate de avertizarea meteo imediată
iamsport.ro
Viorel Păunescu și Victor Pițurcă ar fi vrut să-l țepuiască pe Gigi Becali: ”Hai să-l ardem pe gâscanul din Pipera!”
MediaFlux
Sânzienele sau Drăgaica 2026. Obiceiuri și tradiții populare care trebuie respectate
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?