KLAUS IOHANNIS, cu mâinile zgâriate la meciurile de tenis. Poveşti din viaţa preşedintelui VIDEO

Klaus Iohannis recunoaşte că este un alt om atunci când se află printre prieteni şi mai ales alături de Carmen, soţia şi sufletul lui pereche. Povestea lor de iubire a început acum mai bine de 25 de ani şi a fost dragoste la prima vedere.

„Adevărata mea dragoste a venit mult mai târziu şi până în ziua de azi am rămas cu ea: e soţia mea, Carmen. 

Ne-am plăcut de prima dată, de când ne-am văzut, şi relaţia a evoluat din bine înspre mai bine şi în final am hotărât să rămânem împreună.

Secretul unei căsnicii fericite e extrem de simplu: Trebuie să-ţi iubeşti partenerul şi să-ţi doreşti să mergi împreună cu el mai departe până la sfîrşit”, povesteşte Iohannis.

Alte articole

Premieră în Justiție! Curtea de Apel Constanța anulează în parte un decret al fostului președinte Klaus Iohannis. Decizia a fost publicată în Monitorul Oficial

Ludovic Orban: Călin Georgescu nu s-a născut din neant. Cea mai proastă decizie pe care a putut să o ia Klaus Iohannis a fost monstruoasa coaliţie

Klaus Iohannis şi soţia lui nu au reuşit să aibă copii, dar au trecut peste acest prag şi, urmând parcă legea nescrisă a compensaţiei, şi-au canalizat energia şi atenţia către carieră. Dascăli amândoi, la şcoli de prestigiu din Sibiu, s-au ataşat de elevii lor. Au primit, în schimb, apreciere, respect şi înzecită afecţiune

Prins în vârtejul muncii de zi cu zi, Klaus Iohannis nu a renunţat însă la câteva dintre pasiunile pe care le are de o viaţă,: tenisul şi trandafirii.

„Am observat zgârieturi pe mâini, când venea  la orele de tenis şi de acolo începeau discuţiile despre pasiunea pentru trandafiri. Spuneam: ce ai pătit la mâini, de aproape nici nu poti să joci tenis? Şi îmi povestea cum are grijă de trandafiri”, a relatat un prieten.

„Din păcate, mi-a rămas foarte, foarte puţin timp pentru pasiuni, pentru hobby, singurul pentru care mai găsesc o jumătate de oră sau o oră este grădinăritul. Mă ocup cu mare plăcere de trandafirii mei„, s-a confesat Iohannis.

Încă din copilărie, Klaus Iohannis a fost învăţat de părinţi şi mai ales de bunici să se gospodărească singur. Născut în urmă cu 56 de ani, la Sibiu, fiul unei sore medicale şi al unui tehncian, Klaus Iohannis vorbeşte cu mândrie despre originile sale simple.

Petrecută alături de părinţi şi de bunici, copilăria lui Klaus Iohannis a fost marcată de neajunsurile din perioada comunistă:

„Eu am fost blochist, deci am stat la bloc si problema cu apa calda a fost una permanenta. Rezolvarea era nesatisfacatoare si ne am dorit noi toti blochistii sa avem apa calda 24 de ore din 24”.

Fiu de saşi transilvăneni, Klaus Iohannis şi-a luat rămas bun în 1992 de la părinţii săi care au ales să se mute în Germania. El a refuzat să-i însoţească şi a decis că va rămâne în România, împreună cu soţia sa.

Când vorbeşte despre anii de liceu şi despre studenţie, vocea lui Klaus Iohannis capătă inflexiuni uşor nostalgice

„Au fost ani foarte frumosi si amintiri placute din anii de liceu, mi-a plăcut atât de mult încât atunci mi-am dorit sa fiu profesor chiar la liceul meu. Şi am devenit.”, spune Iohannis.

Foştii colegi îşi amintesc despre actualul preşedinte: „Avea şi curajul şi dreptul să-l corecteze pe profesorul de mate. Noi făceam pe noi de frică.”

„Profesorul era obligat să facă prezenţa şi l-a întrebat pe colegul Klaus: Iohannis cine-ţi lipseşte şi atunci am remarcat simţul umorului. Şi a răspuns: mie nu-mi lipseşte nimeni.„

Mancarea preferata a lui Iohannis este ciorba de perisoare, iar soţia sa Carmen îl răsfaţă cu bunătăţi, de la cele tradiţionale până la mâncăruri sofisticate. Dar ciorba nu lipseşte de pe masa preşedintelui

Preşedintele are şi preferinţe muzicale şi, mai mult decât atât, are chiar o poveste mai puţin obişnuită în legătură cu Julio Iglesias, unul dintre artiştii săi de suflet

În 2014, la exact şapte ani de când a fost rostită de artistul spaniol, inedita previziune s-a împlinit. Iohannis a câştigat alegerile prezidenţiale şi îi este recunoscător soţiei că l-a însoţit pe drumul greu al recunoaşterii în politică.