Premierul moldovean, explicaţii cu privire la ancheta în care este implicat

Premierul Republicii Moldova, Chiril Gaburici, a declarat luni că datele referitoare la studiile sale din CV-ul său sunt adevărate și a sugerat că Parchetul general a urnit din loc ancheta în dosarul privind studiile sale după ce el a cerut printr-o scrisoare deschisă demisia conducerii acestei instituții și a Băncii Naționale, relatează Moldova.org.
Alina Costache
08 iun. 2015, 12:29
Premierul moldovean, explicaţii cu privire la ancheta în care este implicat

El a indicat că nu a primit încă o citație oficială la Parchet în cazul falsificării diplomei emise pe numele său, dar că va merge pentru a fi audiat.

‘Mă bucur că lucrurile s-au pornit, îndeosebi imediat după ce am făcut publică scrisoarea de sâmbătă. Înseamnă că lucrurile merg. Sper că și în cazul băncilor lucrurile vor merge la fel’, a declarat Gaburici după o reuniune comună a guvernului cu membrii Centrului Național Anticorupție, potrivit Agerpres.

‘Ce am inclus în CV totul este adevărat’, a afirmat premierul, întrebat dacă diploma sa nu este autentică.

Gaburici a spus că a aflat din presă că urmează să fie invitat la audieri, dar că neapărat va merge pentru a fi audiat. ‘Încă nu am primit invitație oficială la Procuratură. Am citit informația de pe site-urile dumneavoastră’, a declarat acesta.

Premierul Chiril Gaburici a cerut sâmbătă, printr-o scrisoare adresată președintelui republicii, Nicolae Timofti, și parlamentului demisia conducerii Parchetului general, Băncii Naționale și a Comisiei Naționale a Pieței Financiare, care se fac vinovate de situația actuală din domeniul bancar.

Parchetul general din Chișinău a anunțat luni dimineață că-l va chema la audieri pe șeful executivului moldovean în dosarul privind falsificarea actelor sale de studii, după ce sâmbătă a apărut expertiza Ministerului de Interne, care ar confirma că diploma de studii liceale a premierului ar fi falsă, potrivit Deschide.md.

În context, premierul a reiterat că nu se teme că va fi demis, afirmând că ar putea să plece oricând de bună voie. ‘Eu am avut o viață mai frumoasă până a ajunge prim-ministru’, a remarcat el.

DailyBusiness
Nicușor Dan, înainte de Summitul NATO: România cere ca importanța Mării Negre să fie inclusă în declarația finală
Spynews
Ce note a luat fiica Ancăi Serea la Bacalaureat. Ce a nemulțumit-o pe vedetă: ”Inuman și nedrept”
Fanatik.ro
Ce salariu amețitor a primit norvegianul Christensen. Acesta este motivul real pentru care a plecat de la Rapid. Exclusiv
Capital.ro
Prețuri carburanți joi, 9 iulie. Cât costă cea mai ieftină benzină și motorină. Lista celor mai mici tarife
Playtech.ro
Ierarhia de admitere la liceu 2026 se publică astăzi. Cum sunt departajați elevii cu aceeași medie la Evaluarea Națională
Adevarul
Răceala lui Trump față de Giorgia Meloni, surprins la summitul NATO, alimentează tensiunile dintre cei doi lideri
wowbiz.ro
Armin Nicoară, filmat în timp ce încerca să sărute o altă femeie! Saxofonistul s-a ales cu un val de critici: „Să îți fie jenă!”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident rutier grav în Suceava! Un bărbat și-a pierdut viața după ce a intrat cu mare viteză într-o curbă
iamsport.ro
Unul dintre cei mai buni prieteni ai lui Gabi Mureșan, devastat: ”M-am tot rugat să nu fie adevărat!”
MediaFlux
EXCLUSIV Banii de CASS opriți din pensie pot fi recuperați. Casa de Pensii clarifică procedura pentru români
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?