PNL cere retragerea din funcţie a ministrului Justiţiei, Robert Cazanciuc

Deputatul liberal Mihai Voicu a declarat, marți, că ministrul Justiției, Robert Cazanciuc, ar trebui îndepărtat din funcție, din cauza declarațiilor sale "absolut inacceptabile" prin care le atrage atenția liberalilor că riscă sancțiuni penale în cazul unor "manifestări politice ilegale".
Ionela Marcu
09 iun. 2015, 12:35
PNL cere retragerea din funcţie a ministrului Justiţiei, Robert Cazanciuc

Fie că domnul Cazanciuc își dă demisia, fie că PSD îi retrage sprijinul politic, fie că premierul, conform atribuțiilor sale constituționale, depășește gradul de rudenie cu domnul Cazanciuc și cere președintelui revocarea acestuia din funcție, oricare dintre aceste metode este acceptabilă atâta timp cât nu vom mai avea un ministru al Justiției precum domnul Cazanciuc„, a precizat Mihai Voicu, într-o conferință de presă, potrivit Agerpres.

Potrivit vicepreședintelui PNL, prin declarațiile ministrului Justiției, se trece la un alt nivel — cel al „reprimării părerilor contrare”, indiferent dacă acestea sunt exprimate în Parlament sau în spațiul public.

„Îl informăm pe domnul Cazanciuc că nici domnia sa, nici partidul pe care îl reprezintă nu ne pot împiedica să exercităm un drept fundamental, un drept pe care îl are oricine — dreptul la manifestație liberă. Se trece la un alt nivel, nivelul reprimării părerilor contrare, indiferent că acestea sunt exprimate în Parlament sau în spațiul public. Aceste lucruri sunt absolut inacceptabile și nu cred că România își mai poate permite să aibă un ministru al Justiției care își permite să facă aceste declarații„, a arătat Voicu.

La rândul său, deputatul liberal Valeria Schelean a spus că grupul parlamentar PNL ia în calcul și depunerea unei moțiuni simple cu privire „la toate aceste declarații ale lui Cazanciuc, care nu au nicio legatură cu funcția pe care acesta o ocupă”.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Ruby nu se mai oprește! Imagini interzise cardiacilor cu sexoasa brunetă | FOTO
Fanatik.ro
De ce nu se poate juca Supercupa României, U Craiova – U Cluj, pe 11 iulie, data fixată de FRF! Detaliul de care nu a ţinut cont Comitetul Executiv
Capital.ro
Pensionarii care nu vor primi 600 de lei în plus la pensie. Mugur Isărescu, anunț privind data de 1 ianuarie 2027
Playtech.ro
Orașul românesc unde cândva ploua cu acid sulfuric. Era considerat a fi cel mai poluat din Europa anilor ’80 şi făcea parte din ţinutul aurului
Adevarul
Filmul tragediei din Bacău, unde un elev s-a înecat și a murit în pauză. Prima ambulanță nu avea medic: „Asistenta se plângea că s-a murdărit”
wowbiz.ro
S-a aflat abia acum! Cine a venit la înmormântarea Alisiei, tânăra ucisă fără milă în Bihor! Tatăl vitreg al fetei în vârstă de 18 ani a spus totul: „Nu i-am interzis să vorbească cu el”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Aurelia, o arhitectă de 30 de ani din Timișoara, a fost găsită moartă în râul Bega. Telefonul fetei, abandonat pe malul apei
iamsport.ro
Florin Prunea a spus ce jucător nu mai are loc la Dinamo: ”Trebuie să plece”
MediaFlux
Horoscop 22 mai. Ziua în care trecutul joacă feste mai multor zodii. Sfatul astrelor
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi