INS: Preţurile legumelor şi fructelor au crescut cel mai mult în mai 2015

Inflația anuală a fost de 1,2% în luna mai, în creștere semnificativă de la 0,65% în luna precedentă, iar inflația lunară a ajuns la 0,5%, potrivit datelor transmise joi de Institutul Național de Statistică (INS).
Iulian Tudor
11 iun. 2015, 07:49
INS: Preţurile legumelor şi fructelor au crescut cel mai mult în mai 2015

„Prețurile de consum în luna mai 2015 comparativ cu luna mai 2014 au fost mai mari cu 1,2%, măsurate prin IPC și cu 1,3%, măsurate prin IAPC (indicele armonizat al prețurilor de consum — n.r.)”, menționează INS.

În mai 2015, comparativ cu aceeași lună a anului trecut, cel mai mult au crescut tarifele la servicii, cu 2,07%, urmate de prețurile mărfurilor alimentare, cu 1,2%, în timp ce mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 0,76%.

Prețurile de consum, măsurate prin indicele prețurilor de consum (IPC), au fost mai mari în medie cu 0,5% în luna mai comparativ cu luna aprilie 2015. Determinată pe baza indicelui armonizat al prețurilor de consum (IAPC), creșterea a fost de 0,6%.

În mai, cel mai mult s-au scumpit mărfurile alimentare, cu 0,75%. Mărfurile nealimentare au avut prețuri mai mari cu 0,32% iar tarifele la servicii au urcat cu 0,31%.

Prețurile legumelor și fructelor au crescut cel mai mult în mai 2015, comparativ cu luna anterioară, în timp ce carnea și produsele din carne, peștele, lactatele și ouăle au tras în jos inflația în cea de-a cincea lună din acest an, potrivit datelor Institutului Național de Statistică /INS/.

În mai față de aprilie, cel mai mult s-au scumpit cartofii, cu 13,06% și fructele proaspete, cu 13,04%.

În cazul mărfurilor nealimentare, cele mai mari creșteri de preț au consemnat confecțiile, care s-au scumpit cu 0,18%, iar la servicii cele mai importante creșteri de tarife au fost consemnate în segmentul Poștă și telecomunicații, cu un plus de 0,5%.

Creșterea medie a prețurilor de consum în ultimele 12 luni (iunie 2014 — mai 2015) față de precedentele 12 luni (iunie 2013 — mai 2014), calculată pe baza IPC, este de 0,9%. Determinată pe baza IAPC, creșterea este de 1,1%.

Comisia Națională de Prognoză /CNP/ a revizuit, recent, în scădere la 0,7% estimările privind inflația anuală în 2015, de la 2,6% cât anunța în februarie anul acesta, în timp ce rata medie este estimată la 0,2%, față de 1,3% anterior.

Prognoza de inflație a Băncii Naționale a României pentru finalul acestui an a fost revizuită în jos cu 1,9 puncte procentuale, de la 2,1%, cât estima în februarie, la 0,2%.

Potrivit guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, inflația va fi în jur de zero din iunie 2015 până în mai 2016, pe fondul reducerii, de la 1 iunie, a TVA la alimente de la 24% la 9%. Acesta a precizat că prognozele nu au inclus reducerea cotei generale de TVA de la 24% la 20% prevăzută în proiectul de modificare a Codului Fiscal.

Citeşte şi Cu cât au scăzut preţurile la principalele alimente la 1 iunie

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Primele imagini de la înmormântarea Valentinei, fata găsită într-o valiză în râul Olt. Ce se întâmplă la cimitir
Fanatik.ro
Ion Țiriac conduce un Mercedes-Benz 600 Pullman de 3,3 tone: top 10 mașini din colecția de 400 de modele
Capital.ro
Energia ar putea crește semnificativ înainte de iarnă. Avertisment de la UE: Nivelul stocurilor este excepțional de scăzut
Playtech.ro
Vinzi lucrurile din casă pe OLX sau Vinted? De la ce punct poate deveni activitatea ta una care interesează ANAF
Adevarul
Secretele uimitoarei șosele înghițită de Dunăre. Cum a fost clădit și cum a dispărut sub ape legendarul drum Széchenyi
wowbiz.ro
Iancu Sterp, dezvăluiri despre accidentul în care era să își piardă viața alături de frații săi: „Era să murim atunci”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
PIAS, oprită temporar în acest weekend. Cum vor fi acordate medicamentele și cum se vor realiza consultațiile
iamsport.ro
Uluitor! Ion Țiriac a vorbit despre românul care 'a făcut tot ce există astăzi în Statele Unite': 'Mi-a fost coleg de școală'
MediaFlux
Vaccinul antigripal a ajuns în farmacii. Interviu cu medicul Daniela Ștefănescu, vicepreședinte Asociația Medicilor de Familie București
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte