Victor Ponta, pentru Bloomberg: Ziua moţiunii nu va aduce nicio surpriză, coaliţia va rezista cu hotărâre

Premierul Victor Ponta afirmă, într-un interviu acordat agenţiei de presă Bloomberg, că "ziua de mâine (vineri, n.r.) nu va aduce nicio surpriză", iar "coaliția de guvernământ va rezista cu hotărâre". Vineri, plenul comun al celor două Camere ia în dezbatere şi votează moţiunea de cenzură a PNL. 
Iulian Tudor
11 iun. 2015, 17:24
Victor Ponta, pentru Bloomberg: Ziua moţiunii nu va aduce nicio surpriză, coaliţia va rezista cu hotărâre

Premierul Victor Ponta a declarat joi, citat de Bloomberg, că o criză politică prelungită în România riscă să obstrucționeze ritmul de creștere al economiei României, cel mai rapid din Uniunea Europeană.

„Deoarece Guvernul caută să mențină ritmul anual de creștere al PIB-ului din primul trimestru, de 4,3%, are nevoie de stabilitate pentru a obține aprobarea planului său de stimulare”, a afirmat prim-ministrul României, care vineri se va confrunta cu o moțiune de cenzură. Premierul a adăugat că măsurile de relaxare fiscală, programate pentru 2016, au nevoie de aprobarea Parlamentului, luna viitoare.

Citeşte şi: MOŢIUNEA DE CENZURĂ: Ultima zi a negocierilor. De câte voturi are PNL nevoie şi câte îi lipsesc

„Într-o criză politică, toate aceste cifre extraordinare ar putea să nu fie sustenabile, dar mâine (vineri, n.r.) vom avea votul de încredere. Politica este întotdeauna plină de surprize, dar ziua de mâine nu va aduce nicio surpriză deoarece coaliția de guvernământ va rezista cu hotărâre„, a declarat Victor Ponta.

Tensiunile din ultimele zile au dus la deprecierea cu 0,7% a leului față de euro, cea mai slabă din rândul valutelor din Europa de Est analizate de Bloomberg. Ministerul de Finanțe a anulat o licitație pentru obligațiuni în lei, prevăzută pentru săptămâna viitoare, după ce randamentele au urcat cu 19 puncte de bază.

„Nu este înțelept să emiți obligațiuni în timpul unei crize politice. Ideea este să oprești această furtună politică și să revii la muncă deoarece numai economia contează”, a afirmat premierul.

Dacă Executivul său va supraviețui moțiunii de cenzură, Victor Ponta intenționează să extindă reducerile de taxe anul viitor, după ce luna aceasta a redus TVA la alimente. Discuțiile privind un nou acord preventiv cu creditorii internaționali au fost afectate de divergențele de anul trecut. Actualul acord al României cu instituțiile financiare internaționale expiră în septembrie.

În concordanță cu recomandările creditorilor, Guvernul a vândut participații minoritare în companii energetice, cum ar fi Romgaz SA și Electrica SA, la bursele de la București și Londra.

CITEŞTE ŞI: Victor Ponta, la Guvern: Moţiunea de cenzură NU VA TRECE. Să ne vedem de treabă

Până la sfârșitul anului, ar putea fi derulate Oferte Publice Inițiale (IPO) pentru Aeroportul București și Portul Constanța, susține premierul. Acesta a adăugat: „Trebuie să continuăm listările. Hidroelectrica va fi cea mai mare IPO realizată vreodată și va avea loc anul viitor. O participație de aproximativ 20% valorează peste jumătate de miliard de euro”.

PNL a depus, săptămâna trecută, la Parlament moţiunea de cenzură la adresa Guvernului Ponta, care este semnată de 183 de parlamentari, dintre care 12 de la PSRO şi doi de la grupul-democrat, restul fiind deputaţi şi senatori PNL. Moţiunea este intitulată „Victor Ponta – demis pentru exces de putere prin blocarea alegerilor. Dreptul la vot nu e o lozincă!”.

În moţiunea de cenzură se arată că Ponta ar fi vrut să ajungă preşedintele României „prin sabotarea deliberată a românilor din Diaspora” şi că „este timpul să recunoască şi să părăsească puterea”.

Dezbaterea moţiunii de cenzură începe vineri la ora 10.00.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Ella, fiica Andreei Bălan, a împlinit 10 ani! Mesajul plin de emoție transmis de artistă
Fanatik.ro
Când revin Drăguș și Boutoutaou la FCSB! Anunțul făcut de Meme Stoica
Capital.ro
Facturile la energie vor crește la iarnă. Bușoi: Nu cu 50%. Ajutorul de 50 de lei ar putea fi majorat
Playtech.ro
Programul de 15.000 de lei pentru prosumatori. Nu contează cine se înscrie primul pentru baterii: cum se calculează punctajul
Adevarul
Pâinea la țest și murăturile atrag privirile, dar nu și cumpărătorii. Atmosfera de la târgul de toamnă din Slatina
wowbiz.ro
Vlad Bălțățeanu, audiat în cazul crimei Valentinei, tânăra găsită în valiză. Avocatul Adrian Cuculis: „S-a prevalat de dreptul la tăcere”. Ce spune unchiul suspectului: „El a omorât-o”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Nicolas, un băiețel român de aproape doi ani, și-a pierdut viața după ce a fost izbit de o dubă. Tragedia a avut loc sub privirile tatălui și a fratelui mai mare
iamsport.ro
Șterge pe jos cu un titular din naționala României: ”E foarte, foarte, foarte slab! Nu știu cum au dat ăia atâția bani pe el”
MediaFlux
Ultimele imagini cu Toni Doboș, marele fotbalist și antrenor român. Cum arată astăzi, de ziua lui, la aproape 20 de ani de la teribilul accident Foto și Video Paparazzi
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte