Un nou Război Rece: Vladimir Putin deschide FRONTUL ARCTIC

Liderii mondiali care s-au întâlnit săptămâna trecută în Bavaria au promis să extindă sancţiunile aplicate Rusiei, dacă Moscova nu renunţă la războil hibrid pe care îl duce în Ucraina. Liderul rus, Vladimir Putin, nu pare să fie însă prea îngrijorat de ameninţările Occidentului, pentru că lucrează la un plan de "cucerire" a teritoriilor arctice, bogate în resurse naturale.
Iulian Tudor
13 iun. 2015, 15:45
Un nou Război Rece: Vladimir Putin deschide FRONTUL ARCTIC

Un editorial al jurnalistului Sohrab Ahmari, publicat în Wall Street Journal, arată că preşedintele rus Vladimir Putin vrea cu orice preţ să-i reziste Vestului care face presiuni asupra sa şi, mai mult, vrea să îşi întărească dominaţia în estul Europei şi să se extindă spre Oceanul Arctic. Deja, în Finlanda, unul dintre cele opt state arctice, influenţa rusească se face simţită din ce în ce mai mult.

„Este greu de înţeles exact ce vor ruşii”, a declarat noul ministru finlandez de externe Timo Soini. „Dar eu sunt sigur că ei ştiu. Pentru că ei sunt maeştri ai şahului, iar dacă ceva poate fi luat, îl vor lua”, a mai precizat oficialul guvernamental, declaratia sa facand referire la un vechi proverb care spune ca „un cazac va lua tot ce nu este fixat pe sol”, a declarat Soini.

Citeşte şi SUA au DETRONAT Rusia pe podiumul celui mai mare producător de petrol şi gaze din lume

Potrivit jurnalistului, Arctica este deosebit de atractivă pentru Rusia din mai multe puncte de vedere, cele mai importante fiind controlul accesului în Marea Nordului şi exploatarea resurselor energetice bogate din această zonă.

Campurile de energie din regiune produc până la 40 de miliarde de barili de petrol, iar  regiunea deţine 13% din petrolul mondial nedescoperit, o treime din resursele mondiale nedescoperite de gaz conventional şi o cincime din resursele mondiale nedescoperite de gaze naturale lichide, potrivit Wall Street Journal.

În aceste condiţii, nici nu e de mirare că Moscova vrea să redeschidă vechile baze sovietice de pe teritoriul său arctic şi să stabileasca noi tabere în acele regiuni. Putin vrea ca la sfârşitul lui 2015 să aibă 14 câmpuri aeriene operaţionale în Arctica, potrivit NATO, şi a mărit cu 30% prezenţa de forţe speciale ruse în regiune.

DailyBusiness
Cea mai ieftină chirie din România este de 500 de lei/ lunar. În ce oraș se află garsoniera
Spynews
Bogdan de la Ploiești suferă după Cristina Pucean?! Mesajul care îi trădează artistului sentimentele
Fanatik.ro
Ce s-a ales de Lukasz Szukala, fostul fotbalist iubit de sute de mii de fani FCSB. La 41 de ani, a făcut anunțul: „Sunt mândru…”
Capital.ro
România a pierdut o legendă a teatrului românesc. Marele actor și regizor nu va fi uitat niciodată
Playtech.ro
Când merită să treci la Uber Black. Ce venituri poți obține și ce mașini sunt acceptate
Adevarul
Salariul minim pe economie îi dezbină pe români. „Noi abia trecem luna, iar patronul face investiții în imobiliare”
wowbiz.ro
Membru AUR, mort în accidentul din Drăgușeni! Vasile și-a dus prietenul bolnav de cancer la tratament ul cu citostatice
Economica.net
Alertă în România după o mutare "perversă" a Rusiei
Prosport.ro
Ce a văzut toată lumea după ce prezentatoarea TV s-a întins prea tare. „Mi s-a rupt bluza”
kanald.ro
Tragedie rutieră pe Valea Oltului! O persoană a murit și alte patru au fost rănite în urma impactului dintre două autoturisme
Cancan.ro
Cauza morții Biankăi și a lui Toni, tinerii găsiți fără suflare în zona Lacului Frumoasa. Primele rezultate ale necropsiei
iamsport.ro
Gigi Becali a ”dinamitat” vestiarul FCSB! Cum i-a întors pe unii jucători împotriva celorlalți: ”Li s-a stricat complet starea de spirit”
MediaFlux
Compatibilități amoroase în sezonul Scorpionului. Cine iubește intens și cine se retrage dintr-o relație toxică
stirilekanald.ro
VIDEO „Mașina era încuiată pe interior” Noi detalii șocante ies la iveală în cazul morții Biankăi și lui Toni. Ce l-ar fi determinat să își ucidă iubita: „Probabil s-a răzgândit”
substantial.ro
Igiena blănii la pisica senior – Ce schimbări apar şi cum le gestionezi