O mare vedetă s-a stins din viaţă la 40 de ani. Credea că a învins cancerul

Cântăreața și actriță rusă Janna Friske, una dintre cele mai populare artiste din țară, a murit luni seară la 40 de ani după o lungă luptă cu cancerul, a informat familia citată marți de EFE.
Alina Costache
16 iun. 2015, 10:00
O mare vedetă s-a stins din viaţă la 40 de ani. Credea că a învins cancerul

Friske, considerată totodată și una dintre cele mai sexy cântărețe ale țării, suferea de glioblastom cerebral, care în 2013 a obligat-o să-și pună capăt carierei.

„Se afla în comă de trei luni, dar nu am făcut public acest lucru”, a declarat postului de radio KP Vladimir Friske, tatăl artistei care a fost top-model și prezentatoare de televiziune.

O frumoasă CÂNTĂREAŢĂ, distrusă de BOALĂ. Modul ŞOCANT în care i s-a deformat chipul FOTO

Sora artistei a povestit ca ea a murit in Moscova: „Janna a murit acasa. Pur si simplu s-a intamplat…” a spus Natalia Friske, evitand sa ofere mai multe informatii.

Cea mai apropiata prietena a Jannei Friske, Olga Orlova, a scris pe contul sau de Facebook: „Adio, frumoasa mea… Tu vei ramane mereu in inima mea… Ai grija de mine de acolo de sus… Eu te iubesc foarte mult…”

Citeşte şi CUTREMURĂTOR: O vedetă aproape a orbit din cauza cancerului


Cântăreața și-a început cariera în 1996 ca vocalistă în ‘Blesteașcie’ o trupa formată din patru fete care a ajuns să fie foarte populară și pe care a abandonat-o în 2003 pentru a-și începe cariera de solistă.

În 2004 a debutat în cinematografie în filmul cult „Night Watch” al regizorului rus Timur Bekmambetov, într-un rol secundar, care în partea a doua, „Day Watch” a devenit principal.

După ce s-a aflat de boala care suferea a fost organizată o chetă pentru a suporta costul tratamentului care a reunit peste 2 milioane de dolari, depășind suma necesară.

Friske, care a fost tratată în China și SUA, a donat restul banilor unei organizații caritabile.