Fostul procuror şef de la Parchetul Judecătoriei Măcin, trimis în judecată pentru luare de mită

Fostul prim-procuror de la Parchetul Judecătoriei Măcin, Constantin Balaban, a fost trimis, miercuri, în judecată, pentru luare de mită şi fals în declaraţii.
Iulian Tudor
17 iun. 2015, 15:14
Fostul procuror şef de la Parchetul Judecătoriei Măcin, trimis în judecată pentru luare de mită

Procurorii DNA – Secţia de combatere a corupţiei au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a lui Constantin Balaban, prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Măcin, la data faptelor, pentru efectuarea de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia în scopul obţinerii pentru sine de bani, bunuri, ori alte foloase necuvenite, fals în declaraţii, în formă continuată şi luare de mită, potrivit unui comunicat emis de DNA.

În acelaşi dosar au mai fost trimişi în judecată, în stare de libertate, Regep-Uţă Aslan, Marian Cireaşă, Teodor-Liviu Sava şi Viorel Amet, pentru dare de mită, şi Valentin Jugănaru, pentru complicitate la dare de mită.

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii DNA, în cursul lunii februarie 2015, Constantin Balaban, ca prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Măcin, a primit de la două persoane, prin intermediar, drept mită, un viţel de 70 de kilograme după sacrificare, în valoare de 900 de lei, în schimbul soluţionării favorabile a unui dosar penal în care acestea erau cercetate pentru vătămare corporală.

Mita a fost remisă după ce, în 3 februarie, Balaban, din proprie iniţiativă, a întocmit două acorduri de recunoaştere a vinovăţiei cu cele două persoane cercetate, cărora le-a aplicat două pedepse de şapte luni de închisoare, cu suspendarea condiţionată a executării acestora.

Procurorii anticorupţie au mai stabilit că, în intervalul iunie-iulie 2014, Constantin Balaban a primit de la o altă persoană, prin intermediar, 600 de euro, după ce persoana respectivă fusese prinsă conducând un autoturism în municipiul Măcin, sub influenţa băuturilor alcoolice şi având permisul de conducere anulat. În schimbul acestei sume, prim-procurorul, care avea în supraveghere dosarul penal, s-a angajat să îl soluţioneze favorabil, în condiţiile în care poliţistul dispusese începerea urmăririi penale.

De asemenea, Constantin Balaban este acuzat că în perioada august-septembrie 2014 a primit de la o altă persoană, prin intermediar, în incinta Parchetului de pe lângă Judecătoria Măcin, în mod succesiv, sumele de 550 de euro şi 700 de lei. În schimbul acestei mite, Balaban a fost de acord cu întocmirea unei soluţii favorabile într-un dosar penal în care persoana respectivă era cercetată penal pentru conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice. Astfel, la iniţiativa persoanei cercetate, el a întocmit un acord de recunoaştere a vinovăţiei prin care persoana respectivă a primit pedeapsa de un an de închisoare, cu amânarea executării acesteia.

Procurorii anticorupţie au mai reţinut în rechizitoriu că, în intervalul 23 iulie 2007 – 4 martie 2015, Balaban a administrat o societate comercială ce avea ca asociat unic şi administrator pe soţia sa, sens în care s-a implicat direct în gestionarea relaţiilor comerciale cu alte firme. În 16 august 2007, urmărind înfiinţarea şi operaţionalizarea firmei respective, el a creditat-o, ca persoană fizică, cu suma de 244.000 de lei şi în 16 iulie 2012, cu suma de 4.200 de lei. Totodată, în 23 iulie 2007, 2 martie 2009 şi 1 noiembrie 2011, Constantin Balaban, prin intermediul administratorului, a creditat aceeaşi societate cu suma totală de 375.000 de lei.

Aceste împrumuturi nu se regăsesc menţionate în declaraţiile de avere întocmite, în calitate de procuror, pentru anii 2008, 2009, 2010, 2011, 2012, 2013, 2014 şi nu există date din care să fi rezultat că aceste creanţe au fost stinse prin restituirea împrumuturilor de către societate. Mai mult, în cuprinsul acestor declaraţii, la rubrica „Venituri” el a trecut salariul de procuror, precum şi salariul soţiei sale, fără a exista vreo menţiune despre firma respectivă, deşi soţia, scriptic, avea calitatea de administrator şi asociat unic, iar societatea a avut o cifră de afaceri aferentă anilor 2012-2014 în cuantum de 1.066.368 de lei.

În cauză a fost instituit sechestru asigurător asupra unei cote părţi dintr-un imobil ce aparţine inculpatului.

Dosarul a fost trimis spre judecare Curţii de Apel Constanţa, cu propunere de a se menţine măsurile preventive şi asigurătorii dispuse în cauză.

CITEŞTE ŞI: Fostul prim-procuror Tomiţă Neagu a fost condamnat definitiv la 5 ani de închisoare

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Ce spun Maria și Marius Avram despre întâlnirea cu Radu Vâlcan. Cătălin Brînză se așteaptă la surprize la Insula Iubirii – Reuniuni
Fanatik.ro
„Coelho, cu ochii larg închiși!”. Marius Mitran îi răspunde dur antrenorului Craiovei: „Meciul cel mai important e cel cu oglinda!” 
Capital.ro
Prețuri carburanți joi, 30 iulie. Benzina și motorina s-au scumpit din nou. Noile tarife din benzinării 
Playtech.ro
Poți construi un gard mai înalt decât al vecinului? Ce spune legea despre limitele proprietății
Adevarul
„De ce ar trebui să beneficieze de acciză redusă cineva care conduce un SUV?” Subvenția la motorină, criticată de un expert în energie
wowbiz.ro
Doliu în Armata României. Pilotul militar Mihai Vîrdol a murit în urma unui grav accident de motocicletă
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Învăţătoarea lovită de trăsnet în Munții Bucegi și-a revenit ca prin minune! Primele ei declarații, la o lună după incidentul groaznic
iamsport.ro
Fostul fotbalist al Stelei a șters pe jos cu Coelho: ”Ciocu’ mic, dacă ai fi bun, nu ai antrena la noi! Că suntem slabi știm, ești aici să ne înveți fotbal, altfel ce rost ai?”
MediaFlux
Este oficial. Se confirmă majorarea facturilor la energie
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România