Cutiile cu medicamente vor avea COD SPECIAL de bare împotriva contrafacerii

Cutiile cu medicamente vor avea, începând din anul 2017, în România, un cod special de bare pentru a evita intrarea medicamentelor contrafăcute în circuitul legal, a declarat joi, cu prilejul unei dezbateri desfășurate la Ambasada Marii Britanii, vicepreședintele Agenției Naționale a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale, Marius Tănase.
Iulian Tudor
18 iun. 2015, 10:21
Cutiile cu medicamente vor avea COD SPECIAL de bare împotriva contrafacerii

Va fi adoptat un sistem, va fi unic în întreaga UE. Au fost discuții la Comisia Europeană la care am participat și noi. Va fi pe fiecare cutie de medicamente un cod unic și în urma scanării se va identifica în farmacii dacă acea cutie de medicamente a mai fost sau nu vândută altundeva. Codul va fi unic și sistemul va fi unic în toată UE. Se estimează că va fi aplicat undeva în 2017, să fie totul gata pentru a funcționa. Fiecare cutie va avea un cod unic, în momentul în care tu ai copiat acel cod automat când scanezi cutia îți apare în farmacie că ea a mai fost vândută și în altă parte și ea trebuie oprită de la vânzare„, a explicat Tănase, potrivit Agerpres.

El a spus că imprimarea pe cutiile cu medicamente ar avea un cost mic, iar farmaciilor vor trebui să își cumpere cititoare pentru coduri. „Costurile per cutie vor fi destul de mici — câțiva cenți în plus. Un cititor pentru farmacie nu va costa mai mult de 80 — 100 de euro”, a afirmat reprezentantul ANMDM.

Tănase a admis că au fost cazuri de medicamente falsificate descoperite în România. „Nu sunt foarte multe, vreo 4-5 medicamente au pătruns în lanțul legal de distribuție. Ceea ce este pe piața neagră este o altă poveste”, a susținut el.

Potrivit acestuia, farmaciile online sunt ilegale în România.

Tănase a mai spus că pătrunderea medicamentelor falsificate în lanțul legal de distribuție este destul de redusă, estimându-se la nivelul Europei că nu depășește 1% din cele aflate pe piață.

La rândul său, vicepreședintele Colegiului Farmaciștilor Clara Popescu este de părere că această măsură, stabilită printr-o directivă europeană, este bine-venită.

Din punctul de vedere al farmaciștilor este o soluție salutară pentru a evita ca în farmacii să pătrundă prin circuitul legal medicamente contrafăcute, pentru că, în acest moment, noi în farmacii nu avem cum să stabilim dacă un medicament este contrafăcut sau nu pentru că nu putem deschide cutiile de medicamente întrucât, dacă am face acest lucru, nu le-am mai putea elibera către pacienții. Această directivă este bine-venită. În farmacie nu intră medicamente decât prin circuitul legal, dar și în aceste condiții au pătruns medicamente contrafăcute„, a arătat Clara Popescu.

DailyBusiness
Cine ar putea fi potențialii candidați la președinție la alegerile din 2028 în SUA
Spynews
Unde trebuie să păstrezi pâinea ca să nu se usuce. Așa rămâne proaspătă mai mult timp
Fanatik.ro
Detaliul spectaculos de pe biletele și abonamentele fanilor Universității Craiova! Ce ascunde fiecare sector de pe „Ion Oblemenco”
Capital.ro
Ce se întâmplă, de fapt, cu Dacia. Decizia care poate schimba viitorul uzinei de la Mioveni
Playtech.ro
Elevii și studenții pot rămâne fără pensia de urmaș dacă nu depun acest document. Ce trebuie să facă pentru a primi în continuare banii
Adevarul
„Schimbul de ulei japonez”, explicat de un mecanic cu 20 de ani de experiență. De ce metoda a devenit virală în rândul șoferilor
wowbiz.ro
Ilie Năstase, dezvăluiri după incidentul conjugal! Ce s-a întâmplat, de fapt, întrel el și soția lui: „M-am certat de o mie de ori cu ea și spune că am fost agresiv”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Nivelul Dunării ajunge la un nou minim istoric! Ce spun specialiștii despre scăderea continuă a fluviului
iamsport.ro
A plecat de la FCSB și nu a uitat declarațiile lui Becali: ”A zis că sunt vai de mama mea. Despărțirea de mine s-ar fi putut face într-un alt mod”
MediaFlux
Sărbătoare în Calendarul Ortodox. Sfinții prăznuiți pe 9 septembrie 2026
stirilekanald.ro
Centrala de la Cernavodă rămâne închisă! Dunărea nu are suficientă apă: „În următoarele zece zile nu vom avea suficientă apă pe Dunăre ca să putem porni” Planul Guvernului