Cinci moduri inimaginabile în care telefonul te poate pune în pericol

Uneori nu apreciem îndeajuns faptul că trăim, practic, într-un Univers demn de filmele SF. Smartphone-ul este un miracol al matematicii și ingineriei, cu care ne-am obișnuit prea mult ca să îl mai apreciem.
Alina Costache
19 iun. 2015, 09:29
Cinci moduri inimaginabile în care telefonul te poate pune în pericol

Deși nu putem nega utilitatea unui computer pe care îl poți băga în buzunar, uneori creația omului se întoarce împotriva lui. Acest lucru este valabil și în cazul telefoanelor inteligente, dar nu într-un sens atât de fatalist pe cât sună. Cei de la Cracked au alcătuit o listă de cinci situații în care smartphone-ul devine un instrument periculos.

Senzorii telefonului pot ghici ce scrii pe computer

Dacă ai o muncă ce implică statul la birou, probabil îți ții telefonul pe masă în timp ce lucrezi. La prima vedere, nu ai crede că e ceva în neregulă cu asta, pentru că îți ușurezi considerabil viața, scăpând de chinurile căutării telefonului prin toate buzunarele genții atunci când sună.

Totul era perfect inocent, până când un grup de cercetători de la Georgia Tech a luat decizia de a crea un program care îți transformă telefonul mobil într-un dispozitiv demn de un spion. Accelerometrul telefonului poate intercepta sunetele pe care le faci când scrii la tastatură, și folosind formule matematice prea complexe pentru muritorii de rând, deduce tastele pe care le apeși. Asta înseamnă că telefonul ți-ar putea ține evidența tuturor lucrurilor pe care le tastezi. Iar motivele pentru care nu îți dorești ca așa ceva să se întâmple sunt evidente.

Oricât ar suna de ciudat, telefoanele cu un sensibilitate la mișcare de nivelul unui iPhone 4 pot ghici ce taste atingi cu o acuratețe de 80%. Acest spyware se poate infiltra în telefonul tău într-o manieră demnă de un cal troian, pe care nu o să îl suspectezi de intenții de spionaj. În teorie, e destul de ușor să eviți un astfel de atac, ținând telefonul departe de computer, dar tot este neplăcut să știi că poate face asta.

Afla aici totul despre pericolele la care te expui cand folosesti telefonul mobil

DailyBusiness
Radu Miruță avertizează după scandalul ploșnițelor de la metrou: „Cei responsabili vor pleca, vor plăti sau vor ajunge la Parchet”
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Un fost mare arbitru român îl laudă pe Istvan Kovacs: „Debutul perfect! Collina a fost inspirat”. Va mai fi delegat?!
Capital.ro
Datele „anonime” nu mai sunt atât de sigure: ce riscuri ascunse ignoră companiile
Playtech.ro
Regulă nouă pentru șoferii cu experiență sub doi ani. Amenzile propuse sunt uriașe, ce mașini nu ar mai avea voie să conducă
Adevarul
Ce s-ar întâmpla dacă Putin nu ar mai conduce Rusia. Răspunsul unui politolog de la Princeton: „Întregul cerc din jurul lui este format din ultranaționaliști”
wowbiz.ro
Răzvan Lucescu a izbucnit în lacrimi atunci când a vorbit despre tatăl său! Nu poate trece nici acum peste pierderea suferită: „E greu de acceptat”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă pe plajele din Grecia! Un pește extrem de periculos și toxic ajunge la mal și mușcă turiști
iamsport.ro
Hagi confirmă ”absența importantă” a României de la CM 1994: ”Aveam nevoie de unul ca el. Am fi fost mai puternici”
MediaFlux
Încep recrutările la SRI. Salariile pornesc de la 7.500 lei. Ce posturi sunt disponibile
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?