Strategia lui Klaus Iohannis, VOTATĂ în Parlament, dar criticată: Creează premisele unei supraguvernări

Straregia de Apărare Naţională, promovată de preşedintele Klaus Iohannis, a fost adoptată, marţi, în plenul comun al Parlamentului. Şeful statului a primit însă, înainte de votul din plen, o lovitură din partea Comisiilor de politică externă, reunite în şedinţă comună, care nu avizat documentul, sedinţa fiind suspendată din lipsă de cvorum. Mai mult, strategia lui Iohannis a fost criticată, fiind numită "un soi de ciornă" ce nu poate fi votată. În ciuda lipsei avizului celor două comisii, plenul comun al Parlamentului a dezbătut şi a votat documentul.
Ionela Marcu
23 iun. 2015, 09:32
Strategia lui Klaus Iohannis, VOTATĂ în Parlament, dar criticată: Creează premisele unei supraguvernări

Strategia de Apărară Naţională a fost adoptată de Parlament, în plenul comun, cu 282 de voturi „pentru”, o abţinere şi un vot „împotrivă”.

La şedinţă a participat şi premierul interimar Gabriel Oprea, care a anunţat că Guvernul susţine Strategia.

Înainte de şedinţa de plen, Comisiile de politică externă din Senat şi Camera Deputaţilor s-au reunit pentru a dezbate documentul, însă nu au dat avizul. La solicitarea PSD, s-a constatat lipsa cvorumului, iar şedinţa a fost suspendată.  „Să lăsăm Biroului reunite şi plenul să hotărască”, a spus deputatul Gheorghe Vlad Nistor.

„Avizul are caracter consultativ. Nu ştiu dacă faptul că noi astăzi nu am avut cvorum are vreo semnificaţie. Asta urmează să stabilească Birourile reunite.”, a mai spus, după şedinţă, Nistor.

Senatorul PSD Gbriel Mutu a propus ca membrii comisiilor să ceară Birourilor Permanente amânarea votului în plen pe motiv că cele două Comisii de politica externă nu au putut să dea un aviz strategiei, însă președintele Comisiei pentru politică externă a Senatului, Petru Filip, a aratat că, regulamentar, plenul poate da un vot şi fără avizul comisiilor de specialitate.

Pe de altă parte, senatorul Daniel Barbu a criticat dur documentul prezentat de preşedintele Klaus Iohannis: „Să-i sugerăm iniţiatorului îmbunătăţiri. Dacă au trecut 10-11 ani fără strategie, mai pot trece 2-3 săptămâni, miza fiind de a avea cu adevărat o strategie foarte bună, care ar trebui  să fi votată în unanimitate. Nu votăm un soi de ciornă pe care o vom rescrie, îmbunătăţi, modifica pentru că ne batem joc de funcţia esenţială a Parlamentului.”

CITEŞTE ŞI KLAUS IOHANNIS, în Parlament. ATAC la Ponta: „E normal să faci un pas în spate când afectezi imaginea ţării”

La finalul şedinţei, Petru Filip a precizat că va informa Birourile Permanente că membrii comisiilor nu au reuşit să dea un aviz din lipsa cvorumului, iar acestea vor decide ce urmează din punct de vede procedural.

Întrebat dacă va cere amânarea plenului, Filip a spus că doar va informa Birourile şi acestea vor hotărî.

Comisiile nu au dat aviz, eu mă bucur că totuși am discutat pe fond despre o problemă absolut importantă pentru toate instituțiile statului și care, indiferent de cine o elaborează, privește pe termen lung modul în care România se va raporta la politica de securitate și asupra politicii externe. Le-am explicat colegilor că a existat o greșeală a Birourilor permanente care la discuția pe fond trebuia să sesizeze și Comisiile de politică externă, pentru că peste tot în spațiul european, când se discută despre securitate, se discută și de politică externă”, a declarat Petru Filip.

În ciuda lipsei avizului Comisiilor de politică externă, plenul comun s-a reunit la ora 13.30 pentru a dezbate Strategia de Apărare, la ședință înregistrându-şi prezența 320 de parlamentari.

Președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, a arătat că avizul solicitat comisiilor de politică externă nu este obligatoriu, ci consultativ.

„Din punct de vedere regulamentar, Birourile permanente reunite au cerut un aviz de la comisiile de politică externă, care nu este obligatoriu, ci este consultativ. Astfel încât, conform Regulamentului activităților comune, noi suntem obligați să dezbatem astăzi Strategia Națională de Apărare a Țării”, a spus Zgonea, în plenul reunit al Parlamentului, după consultarea liderilor de grup.

Președintele Camerei a precizat că raportul în cazul acestui document este realizat şi că nu este necesară întrunirea cvorumului la dezbateri, ci doar la votul asupra Strategiei Naționale de Apărare a Țării. Pentru a putea fi adoptat, documentul trebuia să întrunească votul majorității senatorilor și deputaților prezenți.

Premierul interimar Gabriel Oprea a declarat, la dezbaterile din plen, că Executivul susţine Strategia.

Senatorul Ioan Ghişe a criticat, în schimb, documentul, spunând că acesta „creează premisele unei supraguvernări”. Acesta a propus retrimiterea proiectului către iniţiator, însă propunerea sa nu a fost supusă la vot.

„În opinia mea, așa cum este prezentat acest document, în numele unui concept generos — securitatea extinsă — se creează premisele unei supra-guvernări. Parlamentul, organul reprezentativ suprem al poporului suveran, dă mandat Guvernului pentru politică externă și internă pe baza unui program de guvernare. Ori dacă noi adoptăm așa cum este acest document creăm o premisă nefericită pentru guvernările ulterioare. Vă propun să retrimiteți inițiatorului Strategia propusă pentru ca ea să se încadreze la domeniul apărării naționale”, a spus Ghișe.

În replică, președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, a precizat că, din punct de vedere regulamentar, propunerea de retrimitere se poate face numai de către liderii grupurilor parlamentare.


CITEŞTE ŞI VASILE BLAGA: Sper ca celor de la putere să le vină mintea la cap, să nu se joace cu strategia de apărare

Președintele Klaus Iohannis a prezentat, luni, în plenul reunit al Parlamentului, mesajul referitor la Strategia Națională de Apărare a Țării pentru perioada 2015 – 2019. Şeful statului nu a scăpat ocazia de a critica Parlamentul pentru respingerea cererilor DNA de reţinere şi arestare, dar şi de a-l taxa pe premierul Victor Ponta.  

Birourile reunite ale Camerei Deputaților și Senatului au decis, luni, ca Strategia Națională de Apărare pentru perioada 2015 – 2019 să fie dezbătută și votată de plenul Parlamentului marți, la ora 13,00.

„Mâine, la ora 13,00, are loc votul și dezbaterea pe Strategia Națională de Apărare în ședința plenului reunit”, a declarat luni secretarul Camerei Deputaților, Niculae Mircovici.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vremea se va schimba radical în România! Europa, lovită de un val neobișnuit de aer rece
Fanatik.ro
Dezvăluiri explozive de la celebrul meci U Craiova – Rapid 2-2 din 1998: Dănuț Lupu rupe tăcerea: „Copos le-a dat prima noastră de titlu celor de la Craiova ca să stăm liniștiți!”
Capital.ro
Călin Georgescu dă cărțile pe față. Adevărul despre legăturile cu serviciile secrete: Este foarte simplu
Playtech.ro
Cum să economisești bani când toate se scumpesc. Tehnicile prin care poți reduce cheltuielile
Adevarul
România intră sub asediul furtunilor. DSU și ISU mobilizează forțe speciale în județele aflate sub Cod portocaliu
wowbiz.ro
Apar detalii neașteptate în crima din Bihor. Avocatul familiei fetei ucise vorbește despre posibila implicare a altor persoane: „Nu o să spun cu nume și prenume”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cum ar fi supraviețuit micuțul Alexandru în pădure timp de două zile! Un fost vânător a venit cu explicații
iamsport.ro
”Au lucrat-o pe Simona Halep, a fost o regie?”. Ion Țiriac a dat cărțile pe față
MediaFlux
Horoscop financiar pentru weekendul 16-17 mai 2026. Cele patru zodii care vor putea câștiga o sumă mare de bani
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi