Surse: Procurorul Emilian Eva vindea tablouri pe internet şi pretindea că sunt ale unor pictori celebri

Procurorul Emilian Eva, de la Parchetul Tribunalului Iaşi, este suspectat că a vândut peste 200 de tablouri, dintre care unele ar fi fost false, luate în principal de la un medic, cunoscut colecţionar de artă, spun surse judiciare.
Iulian Tudor
25 iun. 2015, 14:32
Surse: Procurorul Emilian Eva vindea tablouri pe internet şi pretindea că sunt ale unor pictori celebri

Potrivit surselor, în perioada noiembrie 2014 – iunie 2015, Emilian Eva ar fi tranzacţionat peste 200 de picturi, cu o valoare de piaţă de aproximativ 300.000 de euro, deşi calitatea de magistrat este incompatibilă cu efectuarea actelor de comerţ.

Picturile erau luate, în principal, de la Nicolae Dan Tesloianu, medic la Spitalul Judeţean „Sfântul Spiridon” din Iaşi, cunoscut colecţionar de artă din municipiului Iaşi, precum şi de la Tegzes Gabor, un samsar de opere de artă care îşi desfăşoară activitatea în Transilvania.

Emilian Eva ar fi achiziţionat de la medicul din Iaşi 34 de tablouri ale căror fotografii au fost postate pe site-ul www.olx.ro, sub numele unui utilizator nou cu contul „toppainting”, pentru 31 dintre operele de artă fiind făcută menţiunea că proprietarul deţine certificate de autenticitate, au precizat sursele citate. Despre cele 34 de tablouri spunea că ar fi semnate sau executate de către pictorii Octav Băncilă, Erno Tibor, Lucian Grigorescu, Alexandru Ciucurencu, Constantin Piliuță, Samuel Mutzner, Jean Cheller, Sion Theodorescu, Ludovic Basarab, Ștefan Pelmuș, Otto Briese, Hentia Sava, Ion Musceleanu, Aurel Bordenache, Ștefan Popescu, Mircea Ciobanu, Ligia Macovei, Sever Frențiu, Adam Bălțatu, Constantin Stahi, Max Herman Maxy, M.H. Georgescu, Sirato Francis, Sabin Bălașa, Jean Steriadi, potrivit unor surse judiciare citate de Agerpers. El ar fi solicitat suma totală de 51.800 de euro.

Anchetatorii susţin că Emilian Eva ar fi interpus mai multe persoane persoane în cumpărarea de picturi, transportul, evaluarea şi expertizarea acestora, precum şi în exportul unora dintre operele de artă. Printre persoanele care l-ar fi ajutat pe Emilian Eva sunt Ioan Eva, un nepot al acestuia, asistent medical la Spitalul de Boli Infecţionase „Sfânta Parascheva” din Iaşi, şi de fiica magistratului, studentă în Iaşi, au precizat sursele citate.

În intervalul 4 februarie — 22 iunie 2015, magistratul ar fi achiziționat sau ar fi dus tratative în vederea achiziționării de la diverse persoane fizice sau galerii de artă, ar fi cerut evaluări de la persoane cu expertiză în domeniu, ar fi restaurat, apelând la diverși pictori/restauratori, și ar fi valorificat sau ar fi încercat să valorifice aproximativ 97 de tablouri, dintre care 12 tablouri semnate sau presupus a fi executate de către pictorii Alexandru Ciucurencu, Jean Steriadi , Jean Cheller, Radu Darânga, Gheorghe Petrașcu, Nicolae Dărăscu, Szaba Vilmos, Corneliu Baba, Hatmanu Dan, Karoly Ferencz și Nicu Enea. Aceleași surse au precizat că ar fi fost evaluate de către Emilian Eva și intermediari la sumele de 84.500 de euro, 95.000 de lire sterline și 7.500 de lei.

Procurorul este cercetat de DNA pentru că, în perioada noiembrie 2014 — iunie 2015, ar fi tranzacționat peste 200 de picturi, cu o valoare de piață de aproximativ 300.000 de euro, deși calitatea de magistrat este incompatibilă cu efectuarea actelor de comerț, au mai arătat sursele.

Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a încuviințat la solicitarea DNA percheziția domiciliară la imobilul unde locuiește efectiv magistratul Emilian Eva, la biroul unde își desfășoară activitatea, precum și percheziția corporală și a autoturismului personal.

Procurorii DNA au efectuat, joi, percheziții în 10 locații situate în municipiul Iași, dintre care una este sediul unei instituții publice, într-un dosar privind fapte în legătură cu protejarea patrimoniului cultural național mobil.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
O bătrână a izbucnit în plâns, după ce Poliția Locală i-a împrăștiat fructele și legumele pe trotuar, în Sectorul 1. Imagini revoltătoare
Fanatik.ro
„E cu mine mereu!” Mihai Stoica, detalii despre cel mai important om din viața lui. „Nu mi-a zis niciodată bravo!” Exclusiv
Capital.ro
Se trece la poprirea conturilor bancare. Măsura îi vizează atât pe cetățeni, cât și firmele. Cine sunt cei vizați
Playtech.ro
Pensie anticipată pentru femei. Trebuie depuse certificatele de naștere ale copiilor? Răspunsul Casei de Pensii
Adevarul
Sfârșit de vară cu delicii demențiale în bucătărie. Trei rețete românești de final de sezon care te fac „să lingi cratița și pe dosul afumat”
wowbiz.ro
Ea este doctorița moartă în accidentul din Târgu Jiu! Traversa strada atunci când a fost lovită de o mașină
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Jurnalista Brîndușa Armanca s-a stins din viață la 72 de ani. A format generații de ziariști
iamsport.ro
Schimbare istorică. Ion Țiriac: 'E trist că și la vârsta mea trebuie să fiu aici'
MediaFlux
Anunț major pentru România. Rusia atacă instalaţiile de energie electrică
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat