Procurorul ieşean Emilian Eva a fost pus sub control judiciar

Procurorul Emilian Eva, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași, a fost pus sub control judiciar pe o perioadă de 60 de zile de către DNA, în dosarul în care este acuzat că ar fi tranzacționat peste 200 de picturi, cu o valoare de piață de aproximativ 300.000 de euro, deși calitatea de magistrat este incompatibilă cu efectuarea actelor de comerț.
Iulian Tudor
26 iun. 2015, 07:47
Procurorul ieşean Emilian Eva a fost pus sub control judiciar

Emilian Eva este urmărit penal pentru săvârșirea infracțiunilor de efectuarea de operațiuni financiare ca acte de comerț incompatibile cu funcția; executarea de falsuri ale bunurilor culturale mobile clasate, în scopuri comerciale sau dacă au fost expuse în public; tăinuire; folosirea în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unui persoane neautorizate la aceste informații, informează Agerpres.

Potrivit documentelor de la dosar, Emilian Eva a achiziționat, în intervalul noiembrie 2014 — aprilie 2015, de la diverse persoane fizice, 94 de tablouri, unele semnate de pictori români sau străini bine cotați pe piața de artă din România, pe care, în mod direct sau prin intermediari, le-a lăsat în custodie spre evaluare la Casa de licitație „ARA ART” din București.

Dintre acestea, 16 tablouri, semnate de pictorii Ziffer Sandor, Nicu Enea, Constantin Piliuță, A. Popp, Oszkar Nagy, Thorma Janos, Aurel Ciupe, au fost evaluate la suma totală de 81.600 de euro.

În perioada ianuarie — februarie, procurorul Emilian Eva a postat prin intermediari, spre vânzare, pe site-ul OLX (cu mențiunea „tablouri originale/expertizate”) 34 de tablouri (presupus a fi semnate sau executate de către pictorii Octav Băncilă, Tibor Erno, Lucian Grigorescu, Alexandru Ciucurencu, Samuel Mutzner, Jean Cheller, Sion Theodorescu, Ludovic Basarab, Ștefan Pelmuș, Otto Briese, Hentia Sava, Ion Musceleanu, Aurel Bordenache, Ștefan Popescu, Constantin Piliuță, Mircea Ciobanu, Ligia Macovei, Sever Frentiu, Adam Bălțatu, Constantin Stahi, Max Herman Maxy, M.H. Georgescu, Sirato Francis, Sabin Bălașa, Jean Steriadi), solicitând suma totală de 51.800 de euro.

Ulterior, în perioada 4 februarie — 22 iunie 2015, procurorul a achiziționat sau a dus tratative în vederea achiziționării de la diverse persoane fizice sau galerii de artă, a cerut evaluări de la persoane cu expertiză în domeniu, a restaurat, apelând la diverși pictori/restauratori, și a valorificat sau a încercat să valorifice aproximativ 97 de tablouri, dintre care 12 tablouri (semnate sau presupus a fi executate de către pictorii Alexandru Ciucurencu, Jean Steriadi, Jean Cheller, Radu Dărânga, Gheorghe Petrașcu, Nicolae Dărăscu, Szaba Vilmos, Corneliu Baba, Dan Hatmanu, Karoly Ferencz și Nicu Enea) au fost evaluate de către Emilian Eva și intermediari, la sumele de 84.500 de euro, 95.000 de lire sterline și 7.500 de lei.

În data de 12 ianuarie, prin intermediul fiicei sale, Bianca Eva, a obținut de la Ministerul Culturii — Direcția Județeană pentru Cultură Iași un certificat de export și a trimis 3 tablouri în Marea Britanie, semnate Dimitrie Berea, spre a fi valorificate prin intermediul unei case de licitații.

Potrivit DNA, Emilian Eva a tranzacționat sau a intermediat tranzacționarea a peste 200 de picturi, cu o valoare de piață de aproximativ 300.000 de euro, deși calitatea de magistrat este incompatibilă cu efectuarea actelor de comerț.

DNA i-a identificat pe principalii furnizori ai procurorului Eva, în persoana lui Dan Nicolae Tesloianu, doctor la Spitalul Județean „Sfântul Spiridon” din Iași, cunoscut colecționar de artă de pe raza municipiului Iași, precum și pe Tegzes Gabor, samsar de opere de artă, care își desfășoară activitatea preponderent în zona Transilvaniei.

Procurorul a mai fost sprijinit de nepotul său, Ioan Eva, asistent medical în cadrul Spitalului de Boli Infecțioase „Sfânta Parascheva” din Iași; de fiica sa, Bianca Eva, studentă, precum și de fostul prieten al acesteia Alexandru Crețu.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Donald Trump vrea la Casa Albă un sportiv din Rusia!
Capital.ro
Avertisment de la Poliția Română pentru șoferi. Mai multe drumuri sunt afectate de ceață și vizibilitate redusă. Ce artere rutiere sunt vizate
Playtech.ro
Ești în depășire și treci cu viteză prin dreptul radarului. Ce mașină apare în înregistrarea Poliției
Adevarul
A renunțat la o carieră de succes în România și a luat-o de la zero în America. Povestea cofetarului care a cucerit New Yorkul
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Transfer spectaculos în SuperLiga! Fostul jucător de la Benfica și de la Gladbach a semnat: ”O să fie titular din start”
MediaFlux
Răsturnare de situația în cazul lui Bruce Willis. Familia lui îi va dona creierul
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT