Grecia deschide O MIE de sucursale bancare, dar numai pentru plata pensiilor. Suma retragerilor e limitată

Grecia va redeschide, miercuri, o mie de sucursale bancare, pentru a-i mulțumi pe pensionarii care nu folosesc cardurile, a anunțat, marți, Ministerul de Finanțe de la Atena. 
Alina Costache
30 iun. 2015, 08:24
Grecia deschide O MIE de sucursale bancare, dar numai pentru plata pensiilor. Suma retragerilor e limitată

Sucursalele vor fi deschise până la sfârșitul săptămânii, iar pensionarii vor putea retrage până la 120 de euro. Ministerul de Finanțe a dat asigurări că depozitele bancare sunt în siguranță.

Băncile grecești vor fi închise pe întreaga perioadă a acestei săptămâni în avanpremiera referendumului din 5 iulie, în condițiile în care autoritățile de la Atena au impus restricții asupra mișcărilor de capital pentru a evita intrarea în colaps a sistemului bancar elen pe fondul retragerilor masive de depozite, potrivit Agerpres.

Anterior, Reuters a informat că Banca Centrală Europeană a respins, duminică, cererea Greciei vizând majorarea cu șase miliarde de euro a plafonului liniei de finanțare de urgență (ELA) destinat băncilor grecești, dar cu toate acestea a promis că va menține deschisă această linie până la referendumul din 5 iulie.

Citeşte şi Criza din Grecia: Oferta de ultim moment făcută de preşedintele Comisiei Europene

BCE păstrează controlul asupra finanțării băncilor grecești, în condițiile în care împrumuturile de care acestea pot beneficia prin intermediul finanțării de urgență (ELA) de la Banca Centrală a Greciei trebuie aprobate de BCE.

Premierul elen Alexis Tsipras a anunțat, duminică, impunerea unor restricții asupra mișcărilor de capital, limitând retragerile zilnice de numerar la 60 de euro. În plus, băncile elene vor fi închise până în 6 iulie, inclusiv, fiind afectate și sucursalele băncilor străine din Grecia.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Ella, fiica Andreei Bălan, a împlinit 10 ani! Mesajul plin de emoție transmis de artistă
Fanatik.ro
Vești teribile pentru Universitatea Craiova: doi titulari, OUT o lună!
Capital.ro
Pensionarea femeilor la 67 de ani. Avertisment pentru românce. Ce se întâmplă odată cu încheierea activității
Playtech.ro
Proprietarii care au dărâmat un perete în apartament pot avea probleme la vânzare. Când trebuie actualizat cadastrul
Adevarul
Pâinea la țest și murăturile atrag privirile, dar nu și cumpărătorii. Atmosfera de la târgul de toamnă din Slatina
wowbiz.ro
Vlad Bălțățeanu, audiat în cazul crimei Valentinei, tânăra găsită în valiză. Avocatul Adrian Cuculis: „S-a prevalat de dreptul la tăcere”. Ce spune unchiul suspectului: „El a omorât-o”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Nicolas, un băiețel român de aproape doi ani, și-a pierdut viața după ce a fost izbit de o dubă. Tragedia a avut loc sub privirile tatălui și a fratelui mai mare
iamsport.ro
E amăgit de ce s-a ales de un promițător fotbalist român: ”Exemplul perfect de ratare fotbalistică! Nu mai știm nimic de el”
MediaFlux
Trei zodii care își vor schimba destinul începând cu mijlocul lunii octombrie. Astrele sunt de partea lor!
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte