STEAUA a primit ultimatum din partea Armatei. Are termen o săptămână să părăsească Ghencea

Conflictul dintre Steaua lui Gigi Becali şi Clubul Sportiv al Armatei a atins un nou punct sensibil, acum fiind vorba despre obiectele aflate în proprietatea echipei de fotbal care se află în acest moment în baza de pregătire din Ghencea, acolo unde formaţia campioană a jucat o parte din meciuri în sezonul trecut.
Daniel Spătaru
03 iul. 2015, 09:35
STEAUA a primit ultimatum din partea Armatei. Are termen o săptămână să părăsească Ghencea

Steaua a fi primit ordin de evacuare din partea Armatei, cu termen de o săptămână, iar în acest moment, în Ghencea, s-a trecut la „mutare”. Potrivit prosport.ro, câteva piese de mobilier au fost deja încărcate în camioane şi vor fi mutate către două locaţii: un spaţiu de depozitare de la marginea Bucureştiului, dar şi către Mogoşoaia.

Citeşte şi Scenariu ŞOCANT legat de războiul GIGI BECALI – ARMATĂ. Miză de ZECI DE MILIOANE DE EURO

Interesant este, însă, că atât tabela de marcaj, cât şi nocturna au fost montate de Becali şi îi aparţin finanţatorului campioanei. E sigur că tabela va fi demontată şi mutată, arena urmând să rămână, astfel, fără locul unde fanii puteau să urmărească minutul şi scorul partidei. Rămâne de văzut dacă Becali va demonta şi nocturna, existând indicii că acesta ezită încă să facă acest lucru.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Darius de la Mireasa a spus adevărul despre împăcarea cu Alexandru. Ce s-a întâmplat, de fapt, între cei doi 
Fanatik.ro
David Popovici, calificări și semifinale la 200 m liber, LIVE la CE de natație Paris 2026. Program serii, ora la care intră în bazin și cine transmite la TV
Capital.ro
Regulă pentru românii care solicită buletin electronic. Când se predă vechiul act de identitate și până când poate fi folosit
Playtech.ro
Cum va fi vremea la mare de Sfânta Maria 2026. Câte grade vor fi pe litoral și cât de caldă ar putea fi apa
Adevarul
Cafeaua s-ar putea scumpi cu 332%, iar citricele cu 82%. Noile reguli pregătite de Bruxelles
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Schimbare pentru șoferii care folosesc Waze. Alertele și filtrele de poliție ar putea dispărea din aplicație
iamsport.ro
Jucătorul pentru care ”ar fi bine să plece” de la FCSB: ”O să o zic direct”
MediaFlux
Executare silită de la ANAF. Românii află cum pot evita poprirea și sechestrul pe bunuri
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat