Localitatea Ştefan cel Mare din Vaslui, sărbătorită cu 50.000 de sarmale VIDEO

Praznic domnesc la sărbătoarea localităţii Ştefan cel Mare, din judeţul Vaslui. Pentru festin, gospodinele au pregătit 50.000 de sarmale din foi de varză şi de viţă. Intrată deja în tradiţie, sărbătoarea comunei a adunat sute de oameni, la Cănţălăreşti, pe locul vechii cancelarii domneşti, a marelui voievod, informează România TV.
Iulian Tudor
06 iul. 2015, 05:48
Localitatea Ştefan cel Mare din Vaslui, sărbătorită cu 50.000 de sarmale VIDEO

An de an, la începutul lunii iulie, localnicii din Ştefan cel Mare cinstesc memoria marelui voievod, care a dat şi numele comunei. Pentru marea sărbătoare, gospodinele au gătit în acest an, peste 50.000 de sarmale.

Localnicii, dar şi oaspeţii veniţi din toate satele din zonă, s-au înfruptat din sărmăluţele pregătite.

„Vai de mine, noi suntem din judeţul Iaşi, şi când auzim de Ştefan cel Mare în fiecare an venim aici. Sunt foarte bune, foarte bune (sarmalele n.r.)”, a spus un bărbat.

Au fost şi moldoveni care le-au udat cu vin.

Manifestarea s-a încheiat cu un spectacol de muzică populară.

Citește și REŢETA ZILEI: Sarmale cu carne de pui în foi de viţă