Astronomii au descoperit o galaxie foarte, foarte îndepărtată

O galaxie situată la cinci miliarde de ani lumină de Terra a fost descoperită cu un telescop performant amplasat într-o zonă izolată din Australia, anunță un comunicat de presă difuzat de agenția federală de cercetare științifică din această țară.
Iulian Tudor
06 iul. 2015, 16:23
Astronomii au descoperit o galaxie foarte, foarte îndepărtată

Descoperirea, la care au contribuit mai multe universități australiene, va ajuta la cunoașterea unei perioade puțin studiate din istoria Universului, potrivit Agerpres.

Galaxia a fost detectată, într-o emisie de radiații care circula către Pământ, de telescopul performant SKA Pathfinder (ASKAP). Colectivul de cercetători, condus de James Allison, a folosit o metodă specială pentru a detecta modificările undelor radio provenite din centrul strălucitor al galaxiei PKS B1740-517, care se află în apropiere de constelația Ara (Altarului).

Emisia de radiații cu o vechime de 5 miliarde de ani era ‘marcată’ de hidrogenul gazos prin care a călătorit până pe Terra. Gazul absoarbe unele dintre radiații, generând slabe scăderi ale semnalului. „Acestea sunt mascate de zgomotul de fond la multe observatoare, dar al nostru le-a perceput cu claritate”, a explicat James Allison.

Tehnica absorbției va fi utilizată cu ASKAP pentru a găsi sute de galaxii situate la o distanță de până la 10 miliarde de ani lumină și pentru a determina cât hidrogen gazos conțin ele. Cu ajutorul acestor date, oamenii de știință vor putea înțelege de ce formarea stelelor, care este întreținută de hidrogenul gazos, a scăzut în Univers după punctul maxim atins în urmă cu 10 miliarde de ani.

CITEŞTE ŞI: Erupţie solară spectaculoasă, filmată de NASA VIDEO

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Ce „vrăji” a făcut Nuno Campos la Dinamo? Dezvăluiri tari din interior: ce a schimbat radical față de Kopic
Capital.ro
Situația pensiilor recalculate greșit. Șefa Casei de Pensii: Nu sunt 2,2 milioane de dosare calculate greșit; erorile, în sume mici
Playtech.ro
Indexarea și majorarea pensiilor nu sunt același lucru. Care este diferența și când primesc pensionarii mai mulți bani
Adevarul
Moarte șocantă în Brazilia: fereastra unui hotel a cedat, iar o tânără a căzut în gol de la etajul 7. Momentul, surprins de camere
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Legea iernii. Românii care pot primi ajutor de 1200 de lei în sezonul rece
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT