Mugur Isărescu: Datele pe iunie vor arăta o scădere a preţurilor de peste 2%

Inflația din luna iunie va arăta o scădere a prețurilor de peste două punte procentuale față de mai, iar indicele anul se va situa la minus unu și ceva la sută, însă este important ca populația să nu perceapă această scădere ca fiind deflație, a declarat, marți, guvernatorul Băncii Naționale a României (BNR), Mugur Isărescu, în cadrul simpozionului dedicat aniversării a 10 ani de la lansarea leului greu.
Iulian Tudor
07 iul. 2015, 09:54
Mugur Isărescu: Datele pe iunie vor arăta o scădere a preţurilor de peste 2%

„Peste câteva zile o să apară indicele de inflație și o să vedem acolo o scădere a prețurilor de peste 2% . Cam acestea sunt calculele noastre și nu prea greșim aici. Deci avem o scădere, într-o lună, de două puncte, într-un context în care s-a vorbit despre faptul că o să crească factura din cauza deprecierii leului. Iar indicele anual, care în prezent este la 1 și ceva la sută, probabil se va duce la minus unu și ceva la sută. Noi am mizat pe faptul că nu îi va intra în cap populației că asta înseamnă deflație”, a precizat Isărescu.

Guvernatorul BNR a explicat, din nou, faptul că deflația înseamnă, în esență, scăderea continuă a prețurilor, care descurajează consumul, întrucât consumatorii așteaptă noi scăderi.

INS: Preţurile legumelor şi fructelor au crescut cel mai mult în mai 2015

„Aceasta este situația care a determinat dobânzi negative în Occident. Însă la noi consumul crește cu 6—7% în termeni anuali, la fel și investițiile. Pe asta am mizat (în deciziile de politică monetară — n.r.), însă am lăsat câmp pentru o necunoscută”, a subliniat șeful BNR.

În opinia sa, în cazul în care și datele pe iulie, august, septembrie vor arăta scăderi de prețuri similare celor din iunie este bine ca banca centrală să aibă rezerve de măsuri pentru a contracara efectele unei astfel de situații.

„Dacă se va întâmpla același lucru, nu este bine să fii prudent, să lași o rezervă pentru această necunoscută? Nu știm cum va reacționa societatea, cum va reacționa economia, de aceea găsiți mereu în comunicatele BNR cuvântul prudență. Este mai înțelept să mai rămână ceva de dat și nu ceva de luat. În momentul în care trebuie să iei, înseamnă un pas înapoi”, a subliniat Mugur Isărescu.

DailyBusiness
Israelul și Libanul semnează un acord-cadru pentru o retragere minoră a IDF, după 4 zile de discuții la Washington
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
El este atacantul transferat de Dinamo! A sosit în cantonamentul din Polonia
Capital.ro
Viitorul premier al României. Călin Georgescu sau George Simion? Anunțul liderului senatorilor AUR, Petrișor Peiu: Să ajungă la vârf
Playtech.ro
Când devine periculoasă expunerea la soare. La ce ore este recomandat să stai la plajă vara și ce indică indicele UV
Adevarul
Wizz Air renunță la mai multe zboruri din România. Compania explică de ce elimină rutele
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Avion făcut bucăți, după ce a lovit cel mai înalt zgârie-nori din Beijing! Câte persoane erau la bord
iamsport.ro
Cine a fost liderul ”din umbră” al Generației de Aur: ”Un jucător de o inteligență rară! Avea voce în vestiar, spunea lucrurilor pe nume”
MediaFlux
Pensii iulie 2026. Când intră banii. Se aplică o mare schimbare pentru milioane de români
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?