Atena vrea repede un acord cu creditorii pentru a redeschide băncile

Propunerile făcute săptămâna trecută de Guvernul Greciei sunt încă în vigoare, dar au fost efectuate unele 'îmbunătățiri', a afirmat, marți, un oficial guvernamental elen, înaintea summit-ului miniștrilor de Finanțe din zona euro, transmite Reuters.
Alina Costache
08 iul. 2015, 06:29
Atena vrea repede un acord cu creditorii pentru a redeschide băncile

Propuneri vor fi discutate la întâlnirile liderilor din zona euro, a anunțat oficialul. Acesta a adăugat că Atena vrea să ajungă curând la un acord cu creditorii internaționali, astfel încât să fie restabilită finanțarea sistemului bancar elen, care se confruntă cu un posibil colaps, dacă restricțiile impuse săptămâna trecută nu sunt curând ridicate.

‘Acele propuneri se referă la reforme, finanțare, un program de investiții și un acord privind datoria’, a afirmat oficialul, care a dorit să-și păstreze anonimatul.

Duminica trecută, premierul elen Alexis Tsipras a anunțat impunerea unor restricții asupra mișcărilor de capital, limitând retragerile zilnice de numerar la 60 de euro. În plus, oficialul a informat că băncile elene vor fi închise până pe 6 iulie, dar perioada a fost prelungită până miercuri, 8 iulie.

Luni, BCE a anunțat că menține linia de finanțare de urgență (ELA) destinată creditorilor eleni la actualul nivel restricționat și va înăspri condițiile de acordare a finanțării, majorând garanțiile solicitate în schimbul fondurilor. Decizia BCE va limita opțiunile autorităților de la Atena.

În prezent, finanțarea de urgență oferită de BCE băncilor elene este limitată la 89 de miliarde de euro.

DailyBusiness
Plățile neautorizate de 10 miliarde de euro prin PayPal zguduie băncile europene
Spynews
Cum se simte fiul Larisei Udilă, după ce a fost operat. Milan a fost supus unei intervenții chirurgicale la doar patru ani
Bzi.ro
Dana Săvuică a ajuns pe masa de operație! „Recuperarea implică edem, echimoze și sensibilitate!”
Fanatik.ro
Massimo Moratti, președintele de legendă al lui Inter Milano, a ajuns la terapie intensivă!
Capital.ro
Elena Udrea, din nou cea mai fericită. Se poate citi iubirea direct pe chipul ei. Totul e filmat (FOTO)
Playtech.ro
Cât câștigă o cameristă la hotel în Spania. Salariul e atât de mic încât sindicatele cer schimbarea legii
Adevarul
De ce avem farmacii la fiecare colț de stradă? România, pacientul anxios cu geanta plină de pastile
wowbiz.ro
Ea este refugiata ucraineancă ucisă cu sânge rece în SUA! Avea 23 de ani și fugise din calea războiului, dar a sfârșit înjunghiată la metrou: „Viața ei a fost curmată mult prea devreme”
Economica.net
Cod roşu în agricultură. Anunţ de la Comisia Europeană pentru România
Prosport.ro
FOTO. Asta e ultima fiță cu Bănel Nicoliță. S-a desfătat cu vin și cu o brunetă
kanald.ro
Andi Moisescu și Olivia Steer ar fi divorțat după 22 de ani de căsnicie
Cancan.ro
Fostul ministru al Agriculturii, Petre Daea, divorţează la 76 de ani, după ce și-a bătut soția și a amenințat-o: 'Îți mut dinții, te rup în două!'
iamsport.ro
Vrea să plece ”cât mai repede și cu orice preț” de la FCSB! Jucătorul s-a săturat de criticile lui Gigi Becali
MediaFlux
Cosmeticele care vor fi interzise în magazine de la 1 septembrie. Ce substanță periculoasă conțin
stirilekanald.ro
Costi, soția lui și un alt cuplu, morți în urma unui accident rutier, în Germania. Noua mașină i-a devenit sicriu românului și familiei lui
Imagini dramatice în Mamaia. Un turist, salvat de la înec în ultima clipă