Tânără torturată de fiicele unor interlopi: I-au dat foc şi au obligat-o să pupe un câine sub coadă

O fată a fost umilită crunt de fiicele unor interlopi care fac legea în cartierul bucureştean Pantelimon. Tunsă, incendiată şi cu sprâncenele rase, tânăra a fost obligată, la final, să simuleze o partidă de sex oral cu câinele uneia dintre agresoare.
Iulian Tudor
14 iul. 2015, 05:28
Tânără torturată de fiicele unor interlopi: I-au dat foc şi au obligat-o să pupe un câine sub coadă

Filmul, realizat în urmă cu aproximativ trei ani, în casa uneia dintre agresoare, a ieşit la iveală abia acum, iar imaginile sunt de-a dreptul şocante, potrivit spynews.ro

Alături de victimă, care nu pare să aibă mai mult de 12 ani, apar două dintre agresoare, iar o a treia filmează totul, pentru a avea dovada faptului că au umilit-o „ca la carte” pe puştoaică. Cele două bătăuşe, care, potrivit surselor noastre, sunt fiicele unor temuţi interlopi, i-au reproşat victimei că „a vorbit urât” şi, pentru început, una i-a tăiat câteva şuviţe de păr. Apoi, a doua agresoare a procedat la fel, în timp ce copila implora milă.

Însă „spectacolul” nu s-a oprit aici. Bătătuşele au mânjit-o pe victimă cu pastă de dinţi pe faţă, iar în momentul în care aceasta a început să plângă, fiindcă o usturau cumplit ochii, au stropit-o cu spirt pe pantaloni şi i-au dat foc.

Şi, ca tacâmul să fie complet, iar copilei să îi fie ruşine să mai iasă pe stradă, au decis să o „marcheze”: i-au ras sprâncenele.

Întreaga grozăvie a culminat cu un episod de zoofilie. Învăţând, probabil, de la părinţii lor care zdrobesc oase şi umilesc oameni pentru a încasa de la aceştia taxe de protecţie, fetele i-au dat copilei lovitura de graţie: au obligat-o să sărute câinele uneia dintre agresoare sub coadă şi în zona organelor genitale. Iar fetiţa, în stare de şoc, s-a conformat, în speranţa că va scăpa cu viaţă din acel infern.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Fanatik.ro
Ce crede Gigi Becali despre marile scandaluri de arbitraj de la ultimele două meciuri ale Craiovei. Exclusiv
Capital.ro
Când intră pensiile pe card în mai 2026. Data confirmată de Casa Națională de Pensii. Ziua și ora la care se virează banii
Playtech.ro
Șomaj după expirarea contractului de muncă. Ce trebuie să faci în maximum 10 zile pentru a primi banii de la stat
Adevarul
Soldați ruși schilodiți în războiul din Ucraina au fost puși să defileze la o paradă de Ziua Victoriei
wowbiz.ro
Acuzații explozive în cazul crimei din Bihor! Mesaj dur al mamei elevei ucise în Bihor: „Nu voi lăsa adevărul să rămână ascuns”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă pentru milioane de români care merg în Grecia! O dronă încărcată cu explozibili a fost găsită pe o insulă populară
iamsport.ro
Gică Hagi, transfer interzis la o superputere a Europei: ”S-a supărat pe Valentin Ceaușescu”
MediaFlux
Moșii de vară 2026. Când pică sărbătoarea și ce tradiții se respectă în această zi
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi