Alexis Tsipras: Îmi asum responsabilitatea unui text semnat pentru a evita dezastrul VIDEO

Prim-ministrul grec Alexis Tsipras a recunoscut marți seară că acordul cu creditorii pentru un al treilea plan de ajutor financiar este un text în care "nu crede", dar "l-a semnat pentru a evita dezastrul țării", notează agențiile Reuters și France Presse, citată de Agerpres. 
Filip Stan
15 iul. 2015, 05:20
Alexis Tsipras: Îmi asum responsabilitatea unui text semnat pentru a evita dezastrul VIDEO

„Îmi asum responsabilitatea pentru orice greșeală comisă, îmi asum responsabilitatea pentru un text în care eu nu cred dar l-am semnat pentru a evita dezastrul țării și sunt obligat să-l implementez”, a declarat Tsipras într-un interviu la televiziunea publică elenă ERT, în ajunul unui vot crucial în parlament asupra acestui acord anunțat luni la Bruxelles și primit foarte prost de o parte a partidului său radical de stânga SYRIZA.

El a apărat acordul din noaptea de duminică spre luni, declarând că deși a fost „o noapte foarte rea pentru Europa”, marcată de „presiune asupra unui popor care s-a exprimat la referendum”, și „a fost impus” Greciei, acordul a salvat-o de la ieșirea din euro și trebuie pus în aplicare.

Tsipras a explicat de asemenea că s-a luptat pentru a nu fi tăiate salariile și pensiile, adăugând că ajustarea fiscală convenită în acord este mai blândă decât ajustările convenite în trecut, mai notează Reuters.

Citeşte şi Guvernul grec a trimis către parlament proiectul de lege privind măsurile de austeritate

Alexis Tsipras, confruntat cu nemulțumiri puternice asupra acordului în interiorul partidului său SYRIZA, a mai spus că Grecia trebuie să se supună ajustărilor fiscale prevăzute în acord și a adăugat că intenționează să servească până la capăt mandatul de patru ani, excluzând alegeri anticipate, potrivit Agerpres.

„Eu nu pot scăpa de aceste responsabilități și voi încerca să-mi implementez programul politic pe o perioada de patru ani”, a subliniat el.”Adevărul dureros este că această cale cu sens unic pentru Grecia ne-a fost impusă„, a afirmat cu amărăciune Tsipras.

Printre altele, el a sugerat că băncile din țară, închise din 29 iunie, ar putea rămâne închise încă cel puțin o lună. „Deschiderea băncilor depinde de aprobarea acordului, care va avea loc într-o lună”, a constatat el la televiziunea de stat ERT, argumentând că „atunci când este un șoc, există întotdeauna posibilitatea ca deponenții să-și retragă toți banii”.

Cu toate acestea, Tsipras și-a exprimat speranța că „BCE se orientează spre creșterea ELA (ajutorul de urgență acordat băncilor grecești), așa că va fi posibil să se retragă mai mulți bani”, a estimat el, în timp ce retragerile zilnice sunt limitate în prezent la 60 de euro la distribuitori, amintește AFP.

DailyBusiness
Poliția Locală București îi avertizează pe șoferi: Nu mai dați bani parcagiilor de ocazie
Spynews
Andreea Popescu a confirmat că a plecat din penthouse-ul lui Rareș Cojoc! Unde locuiește după divorț
Fanatik.ro
Gino Iorgulescu și-a scos la vânzare vila din Primăverii. Cum arată locuința de lux pe care șeful LPF cere o avere. Foto
Capital.ro
Se schimbă ora în România. Când se dau ceasurile înainte, de la 3:00 la 4:00. Lucrurile bizare și amuzante despre modificarea orei
Playtech.ro
Pensionarii nu mai primesc ajutorul de la stat înainte de Paşte. Ar fi trebuit să li se ofere 200 de lei în plus
Adevarul
Profilul șoferului de ridesharing. Cât câștigă, în realitate, un șofer în România
wowbiz.ro
Codruța Filip, în brațele lui Valentin Sanfira. Imaginile emoționante care au făcut înconjurul internetului. Cum au fost surprinși la Sala Palatului, înainte să anunțe divorțul
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat și-a pierdut viața după ce a mâncat cina altcuiva. S-a sufocat și nu a mai putut fi salvat
iamsport.ro
Radu Naum: ”Eram ironic când am spus că e visul meu să fac un interviu cu David Popovici”
MediaFlux
Motivul pentru care Denisa Coțolan nu își va boteza copilul. Băiatul lui Iancu Sterp nu va fi creștinat prea curând
stirilekanald.ro
NEWS ALERT: Farmaciștii...Vezi mai mult
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj