Preotul avar din Gorj a fost pedepsit. Decizie drastică luată de Mitropolia Olteniei

Preotul avar din Gorj, acuzat că a atacat o echipă de filmare venită să-i ia o reacţie legată de tarifele mari practicate la nunţi şi botezuri, a fost pedepsit de Mitropolia Olteniei. El a fost trimis la mănăstire să se căiască şi obligat să trăiască timp de o lună acolo, departe de familie.
Filip Stan
15 iul. 2015, 06:00
Preotul avar din Gorj a fost pedepsit. Decizie drastică luată de Mitropolia Olteniei

preotul din comuna gorjeană Berleşti este acuzat de localnici că a ajuns să ceară chiar şi 1.200 lei pentru o cununie. Mai mult, el ar fi vândut vaca unor localnici, din cauză că aceştia nu au avut bani pentru taxa de înmormântare.

Citeşte şi Un preot din Iaşi drăcuie în biserică şi îi face pe enoriaşi idioţi VIDEO

Reclamaţiile au ajuns la protoeria Târgu Cărbuneşti, iar sancţiunea iniţială a fost o simplă mustrare. Potrivit România TV, preotul a recidivat şi a instigat câţiva localnici împotriva unor jurnalişti, care s-au ales cu camera video făcută bucăţi.

Mitropolia Olteniei a făcut imediat o anchetă internă, iar acum preotul Neagoe Zamfir a primit una dintre cele mai aspre pedepse. El a fost mutat pentru o lună într-o mănăstire, unde să se căiască pentru faptele comise. Localnicii sunt bucuroşi, chiar dacă au scăpat doar temporar de preotul care le-a făcut zile amare.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Cine este medicul român care a salvat viața unui străin în aeroportul din Florida. Elena era în vacanță și a acționat imediat
Fanatik.ro
Veste importantă pentru Universitatea Craiova după 1-1 cu Getafe! Ce șanse au oltenii să ajungă în primăvara europeană
Capital.ro
Ministerul Economiei pregătește restructurări. Nouă companii de stat ar putea dispărea prin fuziuni sau dizolvare
Playtech.ro
Cu cât poți depăși limita de viteză fără să rămâi fără permis. Pragurile care contează în 2026
Adevarul
Cum justifică Luca Niculescu prezența lui Marian Neacșu în noul Guvern, în ciuda condamnării penale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O femeie din Covasna a fost atacată de urs în timp ce își ducea copilul la școală
iamsport.ro
Foto bombă! Am găsit paradisul ascuns al lui Ion Țiriac, aflat la 7.000 de km de București. 19.500 de euro, prețul pentru vânarea unui leopard
MediaFlux
Luna în Capricorn de pe 17 octombrie 2026. Noroc pentru anumite zodii
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT