Hollande: Au fost dejucate acte teroriste în această săptămână în Franţa

Președintele francez François Hollande a declarat miercuri că au fost dejucate "acte teroriste" în "această săptămână" în Franța, afirmația fiind făcută în marja unei deplasări la Marsilia (sud) cu președintele mexican Enrique Pena Nieto, aflat în vizită oficială.
Alina Costache
15 iul. 2015, 18:54
Hollande: Au fost dejucate acte teroriste în această săptămână în Franţa

În această săptămână, am prevenit acte teroriste care ar fi putut fi comise„, a declarat președintele francez, care a fost întrebat în legătură cu exploziile, aparent provocate, care au avut loc marți la o rafinărie petrochimică în apropiere de Marsilia, potrivit Agerpres.

Citeşte şi Premierul francez avertizează că Franţa se va confrunta cu mai multe atacuri

Ministrul de interne (Bernard Cazeneuve) va face o informare în acest sens mâine (joi — n.r.)„, a indicat Hollande.

Anterior, miercuri, ministrul de interne Bernard Cazeneuve a spus că exploziile și incendiul de la rafinărie au fost provocate „de un act criminal, a cărui motivație nu a fost stabilită” până în acest moment.

Un incendiu a avut loc în noaptea de luni spre marți la rafinăria LyondellBassel, situată în sudul Franței, în urma a două explozii. ”Două rezervoare, aflate la distanță de 500 de metri unul de altul și conținând produse chimice, au fost avariate”, a explicat o sursă apropiată anchetei.

Citeşte şi Iohannis, după atacurile din Issere şi Sousse: România, solidară cu statele lumii în lupta contra terorismului