CUTREMURĂTOR. Soţia procurorului mort în Slovenia a presimţit tragedia. Ce a visat înainte de accident

Prima seara a serviciului divin de priveghi pentru familia Chiş a avut loc joi, de la ora 19.00, în sanctuarul Bisericii Penticostale "Betania" din Grădişte. Cu acest prilej un pastor a afirmat că soţia procurorului Flavius Chiş i-a spus cu puţin timp înainte de petrecerea tragediei că a avut un vis urât, legat de un accident.
Iulian Tudor
17 iul. 2015, 07:34
CUTREMURĂTOR. Soţia procurorului mort în Slovenia a presimţit tragedia. Ce a visat înainte de accident

„Plecarea din lumea aceasta printr-un tragic accident a familiei Chiş Flavius, Ioana, Cezar şi a mamei lor Henţ Maria a întristat întreaga comunitate penticostală arădeană”, a spus Pavel Riviş Tipei, pastorul coordonator al Bisericii Penticostale „Betania” din Grădişte, scrie aradon.ro. El a deschis prima seară de priveghi închinată celor patru membri ai bisericii, trecuţi la cele veşnice. „În momentele acestea, nu putem decât să ne îndreptăm privirile spre cer şi să ne rugăm la Dumnezeu să mângâie pe toţi cei îndureraţi. Eu ştiu că pentru toate situaţiile Dumnezeu are soluţii. Rana e mare şi usturătoare, dar astăzi şi aici, cerem Domnului să toarne din balsamul său mângâietor” – a spus Pavel Riviş Tipei.

Citeşte şi Tragedie. Un prim-procuror şi familia sa au murit într-un accident

Patru sicrie pe catafalc

Numeroşi prieteni, colegi şi cunoştinţe au luat parte, joi seara, la prima seară a serviciului divin de priveghi pentru Flavius Chiş, Ioana Chiş, fiul acestora, Cezar şi Maria Henţ, mama Ioanei. Sicriele cu trupurile lor neînsufleţite s-au aflat pe catafalc, în mijlocul bisericii. La căpătâiul fiecăruia era aşezată câte o fotografie cu chipul celui care zace în coşciug.

După ce pastorul Simon Tomuţa a rostit rugăciunea de început, la amvonul bisericii au trecut mai mulţi pastori care au rostit cuvinte sfinte. Primul a fost Ghiocel Moţ care, printre altele, a rememorat una din întâlnirile sale cu Flavius Chiş, dar a vorbit şi despre Ioana – absolventă a Facultăţii de Teologie Penticostală. Au luat cuvântul şi pastorul Dănuţ Crişan, dar şi pastorul bisericii baptiste din Bocsig-cartier, pe care a frecventat-o un timp, Maria Henţ şi în care Ioana a crescut. Pauzele dintre cuvintele pastorilor au fost umplute cu acordurile fanfarei şi cu cântările intonate de corul bisericii.

De ce ai îngăduit, Doamne, aşa ceva?

Cuvântul cu cea mai mare încărcătură emoţională i-a aparţinut pastorului Oti Tipei, care a fost prieten al familiei Chiş şi chiar duhovnicul lui Flavius şi al Ioanei.

„Spunea cineva că Dumnezeu şopteşte în conştiinţă, vorbeşte prin cuvânt şi strigă prin evenimente. Luni, Dumnezeu ne-a strigat fiecăruia dintre noi că nu suntem prea tineri să plecăm din lumea aceasta. Luni, Dumnezeu ne-a strigat că, oricât de bine ne-ar fi aici, există un mai bine dincolo” – a spus pastorul Oti Tipei.

De asemenea, el a încercat să răspundă la o întrebare care, zilele acestea, stă pe buzele tuturor: „De ce ai îngăduit, Doamne, aşa ceva?” Şi iată ce le-a spus pastorul celor prezenţi la priveghi: „Dacă pornim de la o premisă omenească, Dumnezeu este nedrept. Văd patru sicrie: ale prietenilor mei, al sorei Maria, al lui Cezar, care se juca cu copilul meu. Mă uit omeneşte şi… Dumnezeu nu e drept. Dar mă uit duhovniceşte. Pavel zice că lucrurile lui Dumnezeu trebuie privite duhovniceşte. În seara aceasta, văr rog lăsaţi-vă sufletul şi credinţa să fie active şi Dumnezeu să vă vorbească. Să-L înţelegeţi pe Dumnezeu! Să înţelegeţi ce este viaţa şi ce este moartea.”

Pastorul Oti Tipei a mai explicat că „oamenii aceştia se rugau Lui Dumnezeu, Îl chemau pe Dumnezeu să vină în viaţa lor. Şi Dumnezeu a zis: vă iubesc aşa de mult, am fost de atâtea ori când m-aţi chemat, acum este momentul să vă iau şi să vă duc la mine acasă, să fiţi şi voi împreună cu mine. Dumnezeu i-a iubit mult. (…) Ziua de luni a fost momentul în care Hristos i-a îmbrăţişat pe fiecare dintre ei.”

Citeşte şi FOTO cu şoferul de TIR care a ucis o familie întreagă din Arad, după care a dispărut de la locul tragediei

Întristaţi, dar nu descurajaţi

Prima seară de priveghi s-a încheiat cu rugăciunea rostită de pastorul Simion Vădean. Pavel Riviş Tipei a anunţat că vineri, începând cu ora 19.00, va avea loc a doua seară de priveghi, urmând ca sâmbătă, de la ora 13.00 să aibă loc serviciul divin de înmormântare la Biserica Penticostală „Betania”.

„Noi suntem întristaţi, dar nu descurajaţi, pentru că noi credem în învierea morţilor” – a încheiat Pavel Riviş Tipei.

Premoniţie?

Pastorul Oti Tipei a povestit că într-o duminică dimineaţă, înainte de slujbă, Ioana Chiş a venit la el şi i-a spus că a avut un vis urât. A visat că a avut un accident. Şi i-a mai spus pastorului că are o singură dorinţă: „dacă ar fi să plecăm din lumea aceasta, vreau să plecăm toţi împreună”. „Dumnezeu i-a iubit până la capăt, Dumnezeu le-a ascultat dorinţele. Dumnezeu îi îmbrăţişează în momentele acestea” – a concluzionat pastorul Oti Tipei.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Mama Mihaelei Rădulescu s-a stins din viață! Vedeta a revenit de urgență în România
Fanatik.ro
După ce și-a schimbat numele, Victoria Beckham face o dezvăluire neașteptată. Cum este numită acum soția lui David Beckham
Capital.ro
Bucurie imensă pentru Călin Georgescu. E o victorie categorică. Nu-l mai poate întrece nimeni
Playtech.ro
Test festiv de perspicacitate. Găseşte repede cei 7 elfi ascunşi în imaginea de Crăciun
Adevarul
Fost membru al CSM, derapaj după referendumul anunțat de Nicușor Dan: „E nebunia unui dictatoraş de operetă care şi-a uitat pastilele”
wowbiz.ro
Primele imagini cu Mihaela Rădulescu, la capela unde este depus sicriul mamei sale. A venit de la Monaco cu o zi înainte de înmormântare, după un zbor cu întârziere | EXCLUSIV
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Ultimul mesaj postat de Mălina, tânăra de 27 de ani care și-a găsit sfârșitul după ce ar fi căzut de la etajul 7 al unui bloc din Oradea. Era jurnalistă și pasionată de fotografie
iamsport.ro
Ion Țiriac, angajatul renumitului miliardar căsătorit cu o femeie cu 33 de ani mai tânără: ”Omul habar nu avea!”. Ce salariu uriaș primea
MediaFlux
Hackerii au atacat Apele Române, sunt distrugeri masive. Ce se întâmplă cu barajele
stirilekanald.ro
Profesoară de 31 de ani, înjunghiată mortal de un elev din clasa a VIII-a! Un copil de numai 4 anișori a rămas acum orfan
DOLIU! A MURIT! PEPE „drum bun printre stele”… vestea a venit ca un trăznet