Scandal la Inspectoratul Şcolar Bihor: „Inspectorul general ar trebui să îşi dea demisia”

Inspectoratul Școlar Bihor nu s-a apărat în instanță în cazul suspendării deciziei prin care 12 elevi au fost dați afară de la o probă a bacalaureatului, iar, în acest sens, inspectorul general din județ ar trebui să își dea demisia, a declarat consilierul ministrului Educației, Gabriel Ispas - vicepreședinte al Comisiei Naționale de Bacalaureat.
Iulian Tudor
17 iul. 2015, 10:27
Scandal la Inspectoratul Şcolar Bihor:

„Elevii nu au obținut în instanță diploma de bacalaureat, ci instanța a dispus doar suspendarea procesului verbal de eliminare a unora dintre aceștia, a 12 dintre aceștia, de la ultima probă, de Matematică”, a precizat consilierul ministrului Educației, Gabriel Ispas, potrivit Agerpres.

Consilierul ministrului Educației a subliniat faptul că decizia instanței va fi, cel mai probabil, atacată cu recurs.

„Nimeni nu poate să pună în discuție o sentință a instanței. Inspectoratul Școlar Județean Bihor are posibilitatea și obligația, din punctul nostru de vedere, de a face recurs la decizia de suspendare. Suspendarea nu este identică cu discuția pe fondul problemei, însă, în același timp, suspendarea dispusă de instanță este executorie, motiv pentru care Inspectoratul Școlar are obligația de a pune în aplicare decizia pe care a emis-o instanța”, a adăugat Gabriel Ispas, care a menționat că fiecare dintre cei 12 elevi va obține o adeverință ce va atesta suspendarea deciziei de eliminare din proba de bacalaureat.

Gabriel Ispas a subliniat că Inspectoratul Școlar Bihor nu s-a apărat în instanță, în acest caz.

„Această suspendare s-a acordat în contextul în care inspectoratul nu a fost prezent în instanță și nu a depus niciun fel de înscris pentru susținerea deciziei de a-i elimina pe respectivii elevi de la bacalaureat. Inspectoratul Școlar, în mod culpabil, nu s-a apărat în instanță. Or, acest lucru este inadmisibil într-un stat de drept, motiv pentru care cred că este necesar ca, uitându-se în oglindă, inspectorul școlar general să facă un demers de onoare — acela de a-și înainta demisia”, a adăugat Ispas.

Dacă acest lucru nu se întâmplă, a declarat el, va fi propusă Ministrului Educației eliberarea din funcție a acestuia.

„Nu este posibil să nu informezi Ministerul Educației în legătură cu procesul aflat pe rol și nu este posibil ca atunci când, în mod haios, aud cum consiliera juridică era plecată în vacanță, tu, manager, tu, inspector general, să nu te duci personal în instanță pentru a susține temeinicia deciziilor pe care le-ai luat”, a adăugat vicepreședintele Comisiei Naționale de Bacalaureat.

„Sper că este doar foarte multă incompetență, pentru că, dacă nu e vorba de incompetență, cu siguranță discutăm despre lucruri mult mai grave. Sper că astăzi domnul inspector general, asumându-și poziția absurdă și inacceptabilă, să facă un gest de onoare”, a mai spus Gabriel Ispas.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Căutări intensificate în Bacău pentru găsirea minorei Neculcia Andreea Elena. Polițiștii au mobilizat noi forțe și un elicopter
Fanatik.ro
Declarația lui Șumudică despre Rapid pentru care Pancu îl va aplauda în picioare. Exclusiv
Capital.ro
Caniculă într-o parte a țării, vijelii în alta. Harta fenomenelor meteo anunțate de meteorologi
Playtech.ro
De ce consumă mai mult mașina dacă rezervorul este aproape gol. Greșeala pe care mulți șoferi o fac fără să știe
Adevarul
„Taxa de turist” sau prețul normal al vacanței? „Nu vă obligă nimeni să cumpărați. Prețurile astea există pentru că cineva le plătește”
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O nouă mișcare seismică s-a produs în România, astăzi! În ce zonă a fost înregistrată și ce spun specialiștii
iamsport.ro
Foto-șoc! După 8 operații la piciorul stâng, s-a afișat în costum de baie. Cum arată după ce medicii au vrut să-i amputeze piciorul
MediaFlux
Trump și-a găsit înlocuitor! Numele spus în privat donatorilor pentru viitoarele alegeri din 2028
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România