Descoperirea care ar putea face calculatoarele de 3.000 de ori mai puternice

Existența unei particule elementare era cunoscută încă de acum 85 de ani, însă nimeni nu a observat-o până acum. Este vorba despre fermionul lui Weyl, a cărui descoperire ar putea crește mult puterea calculatoarelor.
Iulian Tudor
18 iul. 2015, 12:32
Descoperirea care ar putea face calculatoarele de 3.000 de ori mai puternice

O echipă a Universității Princeton (SUA) a reușit pentru prima oară să observe particula în laborator. Fizicianul Herman Weyl îi prezisese existența încă din 1929, cu ajutorul calculelor matematice. Oarecum ca în cazul bosonului lui Higgs. La fel ca bosonul, fermionul este o particulă elementară a materiei, potrivit Agerpres.

Cercetătorii au putut observa particula datorită unui cristal deosebit, din tantal și arsenic. Ceea ce o face unică este absența masei. Spre deosebire de electron, fermionul lui Weyl nu are greutate, ceea ce constituie un imens avantaj față de electron, utilizat ca „mijloc de transport” al datelor în electronica modernă. Acesta însă, din cauza greutății, se poate pierde dacă întâlnește un obstacol pe drum. Însă în cristalul cu tantal și arsenic fermionii lui Weyl nu se pierd niciodată. „Este ca și cum ar avea sistem GPS și ar putea călători fără să se disperseze niciodată”, spune Zahid Hasan, șeful echipei de cercetători.

În plus, această particulă nu generează căldură, în timp de electronul da. Căldura este una din principalele limite ale calculatoarelor, amintesc cercetătorii. „Cele două caracteristici ar putea fi un noroc pentru viitorul electronicii, îndeosebi pentru dezvoltarea calculatoarelor cuantice”, de 3.600 de ori mai puternice decât clasicele PC-uri.

În orice caz, se recomandă prudență în cazul acestor descoperiri. Contactat de huffingtonpost.fr, Milan Orlita, cercetător în domeniul semiconductorilor și nanofizică la Laboratorul național pentru câmpuri magnetice din Grenoble, apreciază că descoperirea este „interesantă”, însă sunt necesare multe alte studii și cercetări. „În ultimii ani au fost testate multe tipuri de materiale asemănătoare cu acest cristal. Este o descoperire importantă, dar prefer să nu fac comentarii în privința posibilelor ei implicații în afara domeniului cercetării”, a arătat el.

Citeşte şi: DESCOPERIRE UIMITOARE: Portretul robot al bosonului Higgs se conturează tot mai clar

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Mama băiatului de 13 ani care l-ar fi omorât pe Mario Berinde, acuzată că știa de plan: ”A văzut mai multe persoane în curte”
Fanatik.ro
România îl pierde: a ales să joace pentru altă națională! I se prevede un viitor strălucitor după ce a jucat contra lui Messi și Suarez. Exclusiv
Capital.ro
Cât durează, de fapt, să încarci o mașină electrică: Diferențele dintre Level 1, 2 și 3. Cum alegi corect încărcarea mașinii
Playtech.ro
Prețurile apartamentelor au scăzut într-un mare oraș din România. Ce arată datele pentru restul țării
Adevarul
PNL va sesiza CCR dacă Nicușor Dan nu convoacă alegerile anticipate, în cazul în care guvernul Mureșan pică: „Avem o divergență de opinii”
wowbiz.ro
Iubitul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză în râul Olt, s-a predat în Elveția. Vlad Bălțățeanu era căutat internațional
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS! Vlad s-a predat în Elveția. Informație de ultimă oră în cazul Valentinei
iamsport.ro
S-a dezlănțuit la adresa lui Ianis Hagi în direct: ”Nu am văzut în viața mea jucător de nivelul ăsta! Eu și toți colegii mei de la școală îi eram superiori”
MediaFlux
Horoscop 29 septembrie 2026. Finalul lunii vine cu o răsturnare de situație! Bani pentru unii nativi, o veste surpriză și planuri schimbate peste noapte
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte