Propunerea unui lider PPMT: Universitate de medicină şi SPITAL în care să se folosească limba maghiară

Vicepreşedintele PPMT Zakariás Zoltán a propus, la Băile Tuşnad, organizarea unei dezbateri publice privind înfiinţarea în Transilvania a unei universităţi de medicină şi farmacie şi a unui spital privat, unde să se folosească limba maghiară, iar banii să fie asiguraţi de Guvernul de la Budapesta.
Ionela Marcu
24 iul. 2015, 07:50
Propunerea unui lider PPMT: Universitate de medicină şi SPITAL în care să se folosească limba maghiară

Profesorii de la Departamentul maghiar al Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) din Târgu Mureş şi reprezentanţi ai organizaţiilor civile au dezbătut, joi, la Universitatea de Vară „Tusványos” de la Băile Tuşnad, problema înfiinţării unei linii maghiare separate în cadrul instituţiei de învăţământ superior.

Cei mai mulţi dintre aceştia au spus că „soarta educaţiei medicale” în limba maghiară la UMF Târgu Mureş are un viitor „sinistru”.

„Deşi Legea învăţământului stipulează în mod foarte concret faptul că linia separată maghiară ar fi trebuit să se înfiinţeze la şase luni după adoptarea legii, în 2011, în momentul de faţă, printr-un ping-pong între trei organisme: conducerea UMF, comisia de acreditare, respectiv Ministerul Sănătăţii, această lege nu este pusă în practică”, a spus Zakariás Zoltán, vicepreşedinte al Partidului Popular Maghiar din Transilvania (PPMT), scrie Mediafax.

În aceste condiţii, susţine Zakariás Zoltán a apărut „idea unor alternative” – o universitate separată de medicină şi farmacie în limba maghiară, finanţată de statul ungar, un spital privat şi clinici care să deservească această universitate.

„Din păcate, unii văd foarte sinistru soarta educaţiei medicale de la UMF. Timpul trece, nu este asigurată continuitatea cadrelor didactice şi din acest motiv în unele capete s-a ivit idea unor alternative. Logic, dacă nu este o perspectivă pentru rezolvarea acestei probleme, atunci, la nivel de discuţii, deocamdată, să fie o universitate separată de medicină, finanţată de către statul maghiar, cum este şi Universitatea Sapienţia. În acest context, normal că se iveşte şi problematica bazei spitaliceşti şi a clinicilor care trebuie să deservească această universitate şi, în acest context, poate să apară şi problema înfiinţării unui spital particular, normal, finanţat de către Guvernul ungar”, a mai spus Zakariás Zoltán.

Vicepreşedintele PPMT a explicat că, în urmă cu câteva săptămâni, în presă a apărut o iniţiativă a Episcopiei Reformate din Oradea privind înfiinţarea unui spital, pentru a asigura pacienţilor, în special cazuri sociale din mediul rural, servicii medicale în limba maternă.

În acest sens au fost demarate discuţii cu factori guvernamentali din Ungaria pentru înfiinţarea acestui spital, care se interconectează şi cu problema Universităţii de Medicină şi Farmacie în limba maghiară”, a precizat Zakariás.

El a propus o dezbatere publică pe acest subiect, în care factorii de decizie, cei politici, civili şi profesionali să îşi prezinte punctele de vedere, iar în urma acesteia ar urma să rezulte o concluzie în privinţa asigurării „educaţiei medicale în limba maghiară”, a bazei spitaliceşti şi a unei „baze medicale pentru pacienţii maghiari din Transilvania, unde este contactul pacienţilor cu medici mAghiari să fie asigurat în limba maternă”.

O Hotărâre de Guvern privind înfiinţarea liniilor maghiare de studiu la UMF Târgu Mureş a fost aprobată, la sfârşitul lunii martie 2012, când prim-ministru era Mihai Răzvan Ungureanu. Actul normativ stabilea că la universitate va fi înfiinţată o nouă facultate, cu programe în limbile română, maghiară şi engleză.

Aplicarea HG a fost suspendată în 4 mai 2012, în urma unei decizii a Curţii de Apel Târgu Mureş, care a admis o solicitare în acest sens formulată de conducerea UMF.

Guvernul Ungureanu a declarat recurs faţă de sentinţa de suspendare a HG, însă ulterior Guvernul Ponta a retras acţiunea. Respectiva HG a fost una dintre temele moţiunii de cenzură a USL în urma căreia a căzut Guvernul

În luna aprilie 2013, Hotărârea de Guvern din martie 2012 privind înfiinţarea unei noi facultăţi în cadrul UMF Târgu Mureş, cu programe în limbile română, maghiară şi engleză, a fost anulată de Curtea de Apel Târgu Mureş.

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Atenție, Hagi! Viitoarea adversară a României a demis primul antrenor de la Campionatul Mondial
Capital.ro
Românii, peste media UE la ore lucrate: diferențe majore între statele europene
Playtech.ro
De ce este recomandat să fotografiezi camera de hotel imediat după check-in. Gestul simplu care te poate scuti de probleme
Adevarul
Un premier care a „sabotat implementarea planurilor NATO”?
wowbiz.ro
Ultimele imagini cu saxofonistul Memiș Selciuc în viață! Ce a apucat să spună înainte să se prăbușească: „Cine știe când…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ece Irtem, celebra actriță din „Prețul fericirii” și „Bahar: Viața furată”, s-a stins din viață la 35 de ani. A fost găsită fără suflare în locuința sa
iamsport.ro
Nu l-au lăudat pe Nicolae Ceaușescu și au plătit scump! Primă absurdă pentru calificarea la Mondialul din 1970: ”Puteai să faci vreun gest nasol?”
MediaFlux
Lovitură pentru români! Adio, pensii și salarii!
stirilekanald.ro
VIDEO PNL a decis să nu susțină guvernul Tomac. Ilie Bolojan: „Nu are puterea să continue reformele necesare”
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți