Accident grav cu patru victime în Mureş. Printre răniţi, un copil de 2 ani

Un accident grav, soldat cu patru victime, a avut loc, marţi după-masă, în jurul orei 14:00, în judeţul Mureş. Pompierii de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Horea" al judeţului Mureş au intervenit la faţa locului. De asemenea, un elicopter SMURD a fost trimis în zonă.
Iulian Tudor
28 iul. 2015, 14:03
Accident grav cu patru victime în Mureş. Printre răniţi, un copil de 2 ani

Reprezentanţii ISU Mureş au precizat că două dintre victimele acestui accident grav au reuşit să iasă din maşină, una dintre ele având un copil de 3 ani, scrie voceatransilvaniei.ro.

Citeşte şi Accident GRAV în Sibiu. O persoană şi-au pierdut viaţa, trei au fost rănite grav

În localittatea Luduş, un autoturism condus de un tânăr de 19 ani din Luduş a trecut pe sensul opus de mers, unde s-a tamponat frontal cu un alt autoturism condus de un alt tânăr de 31 de ani din Luduş. În urma accidentului au rezultat patru victime, cei doi şoferi, o femeie de 34 de ani şi un copil de 2 ani. Femeia de 34 de ani, aflată în cel de-al doilea auto este în stare gravă”, a declarat subcomisar Carmen Frandeş, înlocuitorul purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş.

Citeşte şi Accident TERIBIL în Prahova. Şofer pasionat de off-road, mort după ce a căzut cu maşina în prăpastie

Circulaţia a fost blocată pe ambele sensuri pe o distanţă de aproximativ 200 de metri după producerea acestui accident grav.

DailyBusiness
Israelul și Libanul semnează un acord-cadru pentru o retragere minoră a IDF, după 4 zile de discuții la Washington
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Încă un milion de euro pentru Liga Campionilor! Cifrele transferului lui Heri Tavares la campioana României. Exclusiv
Capital.ro
Lege la bloc pentru montarea aerului condiționat. Interdicție pentru proprietari. Vecinii pot cere demontarea în aceste cazuri
Playtech.ro
Când devine periculoasă expunerea la soare. La ce ore este recomandat să stai la plajă vara și ce indică indicele UV
Adevarul
Tunelul Maramureș, de 2,4 kilometri, săpat în timp record. Cum au fost construite cele mai lungi tuneluri feroviare din România
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Avion făcut bucăți, după ce a lovit cel mai înalt zgârie-nori din Beijing! Câte persoane erau la bord
iamsport.ro
Cine a fost liderul ”din umbră” al Generației de Aur: ”Un jucător de o inteligență rară! Avea voce în vestiar, spunea lucrurilor pe nume”
MediaFlux
Cele mai frumoase mesaje, urări și felicitări de Sf. Petru și Pavel. Cui îi spunem „La mulți ani”
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?